web analytics

Reactor Cluj

#filtrualexa: Fără stres și fără emoții


În această stagiune puteți urmări pe profilul nostru de Instagram cum arată Reactorul prin filtrul oamenilor care însuflețesc acest loc. 

În luna mai ne puteți vedea prin ochii Alexei Băcanu, membru fondator involuntar al Reactorului, cea care e gata oricând să scrie un proiect, un comunicat de presă, dar mai ales piese de teatru. Alexa semnează textele spectacolelor „În 4D”, „Monstruoasa poveste a fecioarei care aștepta să răsară soarele sau Isterie”, „Dispariția”, M.I.S.A.PĂRUT”, „Rândul 3, aproape de margine”, iar momentan lucrează la “Glorie”, spectacol ale cărui prime 15 minute le-ați văzut și le-ați votat în cadrul evenimentului “Work in Progress”. “Glorie” va avea premiera curând!

Vă invităm să îi urmăriți postările de pe Insta, cu hashtagul #filtrualexa. 


Îmi amintesc exact cu ce eram îmbrăcată când m-am întâlnit prima oară cu Oana în Sisters, să discutăm strategii de promovare. Îmi amintesc masa la care am stat și că era frig afară. M-am gândit să încep așa, deși nu știu exact ce relevanță are. Poate doar pentru că memoria mea așa reține lucrurile importante – din afară, ca pe o fotografie. Sunt eu la masă, așteptând-o pe Oana, probabil ultima oară când situația nu va fi invers. La fel îmi amintesc tot. Sunt eu în ultimul rând, uitându-mă la un fragment din maratonul care a lansat Reactorul. Apoi pe canapeaua din bucătărie. Apoi pe bancă, în curte. La bar. În birou. În mansardă. Am poze imaginare (și câteva digitale) în toate colțurile Reactorului și în nici una nu sunt singură.

Nu am căutat Reactorul, nu am mers la interviu ca să ajung aici, nu l-am admirat de la distanță înainte să-mi fac curaj să mă implic, nu am crezut mult timp că sunt cu adevărat implicată, nu am știut de la început ce e și ce vrea, nu am bănuit că cinci ani mai târziu voi fi tot aici, nu știu ce sperasem cu doar puțin timp în urmă când m-am mutat la Cluj pentru un job de șase luni, nu știu de ce mi-a luat trei ani ca să nu mai stau cu bagajele făcute, nu îmi e caracteristic să intru în vorbă cu străini, să mă ofer voluntară, să mă auto-includ, nu știu de ce am făcut-o atunci, fără stres și fără emoții, nu bănuiam ce implică decizia mea fără stres și fără emoții, încă nu înțeleg cum se naște colegialitatea organic, fără o structură externă care să ne pună în relație, nu am suportat niciodată lucrurile impuse – mi-a luat doar 30 de ani să-mi dau seama, nu cred în miracole, destine și alte bazaconii, nu cred nici în noroc, nici în zodii, deși Vărsătorii sunt super, nu îmi imaginasem niciodată un Reactor, cu toate că mereu îmi imaginam cele mai trăsnite lucruri, nu pare că au trecut doar cinci ani, totul s-a întâmplat cândva, pe vremuri, când eram tineri, nu-mi vine să cred că a fost doar joia trecută, nu știu niciodată dacă va înțelege cineva ceva din toate astea, nu știu unde aș fi acum dacă cineva nu se întorcea din Spania în Cluj chiar în timpul jobului meu de șase luni, sau dacă nu luam ușor o decizie fără stres și doar cu puține emoții, nu îmi pot imagina nici una din lumile astea paralele, cu toate că îmi imaginez mereu tot felul de lucruri trăsnite, nu îmi e ușor să accept că ceva important s-a întâmplat neplănuit, inconștient, spontan, că am alunecat și m-am trezit unde trebuia să fiu, ca Mr. Magoo, de exemplu, nu cred că Mr. Magoo e o referință cool și nu mă așteptam să apară aici, dar îl las, în spiritul lucrurilor care se întâmplă fără să știi că le vrei, la fel ca fraza asta mare, nu încerc să fiu negativistă (am vrut să zic negativă, ca să revin la poze), nu încerc și, de fapt, poate că nici nu sunt.

PS: Dacă eram o scriitoare mai talentată aș fi încheiat cu „nu l-am căutat, dar mă bucur că l-am găsit”. Missed opportunity.

PPS: Ca să nu fiu acuzată de condescendență, m-am abținut de la orice emoticom care ar sugera ce e glumă, ce e ironie, ce e sincer. Față cu limba scoasă în mod jucăuș.


 

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *