web analytics

Reactor Cluj

#filtruandra: culori complementare


În această stagiune, puteți urmări pe profilul nostru de Instagram cum arată Reactorul prin filtrul oamenilor care însuflețesc acest loc. În noiembrie ne veți vedea prin filtrul Andrei Purdea, visual artist cu un univers multicolor și voluntară multi-funcțională din noiembrie 2017. Vă invităm să descoperiți cum a ajuns Andra pe la noi și cum se vede lumea prin ochii ei.

#filtruandra


2010, septembrie: Eu sunt Andra, iar în următorii 4 ani de liceu voi trece de două ori pe zi, cinci zile pe săptămână, pe str. Petőfi Sándor. Adică de aproximativ 1440 de ori. Și totuși niciodată nu voi observa poarta de la nr. 4. Niciodată nu mă voi gândi că ea va fi intr-o zi galbenă. Și de ce să mă gândesc? Eu urăsc galbenul. Ador movul, complementara galbenului. Susțin că nimic important pe lume nu este galben.

2017, noiembrie: Nu am mai trecut pe strada aceea de 3 ani, de unde să știu că o anume poartă și-a schimbat culoarea? Azi am prima tură ca voluntar.

2018, noiembrie: Acum un an am refuzat categoric să vin aici. Îmi spuneam că e doar o zi, se termină repede, câteva ore, iar apoi nu mai vin, stau de probă și gata. Peste exact o săptămână se împlinește un an de la “ziua mea de probă” și nu vreau să fie niciodată gata. Reactorul pentru mine este ca o vacanță în propriul meu oraș. Eu ador călătoriile lungi cu trenul, foarte lungi, dar aici ajung cu CTP-ul in 20 de minute. E altfel.

Acum Reactorul a devenit ceva indispensabil. Mă găsesc revenind lună de lună pentru a-mi lua doza de teatru și socializare. E un fel de “The Factory”, doar că nu e în New York, e în Cluj; nu suntem în anii 60, suntem acum; și nu a fost înființat de Andy Warhol, ci de Oana si Doru. Lucruri care îl fac cu mult mai special.

Indiferent de ora sau de vremea de afară, în mintea mea este întotdeauna apus pe cerul Reactorului, beculețele sunt aprinse, pisica nu este blocată pe acoperiș, stă liniștită în mijlocul curții, iar de undeva de la o boxă portabilă se aude pentru a suta una oară albumul lui Rodriguez. Cam așa și este la Reactor în ora aceea de dinaintea începerii spectacolelor, când nu mai sunt repetiții, totul e aranjat și așteptăm să se umple curtea de spectatori.

Niciun moment nu seamănă cu altul; uneori e agitație, aluneci și versi găleata cu apă în mijlocul scenei; uneori crezi că ochii tăi au dezvoltat super-puteri pentru că se găsesc uitându-se ca nu cumva să pice băieții de pe scară; alteori o iau titrările înaintea ta și simți cum cazi într-un void intergalactic de panică, dar întotdeauna este minunat și totul se termină cu bine și cu vin.

Va veni o zi când acest loc se va regăsi în poveștile de seară ale nepoților mei. Le voi spune cu drag de poarta galbenă în spatele căreia sclipeau întotdeauna beculețe, nu doar de Crăciun; unde Balaurii se joacă in bucătărie și unde am găsit timpul stând cu familia lui, undeva prin pod, când făceam curat.

Acum nu mai urăsc galbenul.

Culoarea mea preferată este în continuare mov, dar pentru mine ea nu mai este opusă galbenului, sunt amândouă exact la fel…de magice.


 

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *