web analytics

Reactor Cluj

OPEN CALL: DRAMA 5 | 2019


Reactor de creație și experiment lansează înscrierile pentru cea de-a patra ediție Drama 5!

Proiectul se adresează tuturor autorilor dramatici, cu experiență sau fără, care doresc să scrie o piesă de teatru cu sprijinul unui mentor și al unui grup de actori, regizori și dramaturgi din mediul teatral clujean.

Drama 5 susține dezvoltarea dramaturgiei românești printr-un program de rezidențe de scriere dramatică la care participă anual un număr de cinci autori, selectați prin concurs. În perioada iunie-iulie 2019, celor cinci li se va crea cadrul necesar pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe de lectură și feedback cu un mentor cu experiență, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor. În luna iunie va avea loc o primă întâlnire de lucru, urmând ca în luna iulie să aibă loc rezidența propriu-zisă. Unul dintre cele cinci texte rezultate va fi montat la Reactor, iar celelalte patru vor avea câte un spectacol-lectură. Toate cinci vor fi distribuite, alături de recomandări, către instituții și profesioniști din lumea teatrului, pentru a le spori șansele de a deveni spectacole.

Ca și în anii trecuți, mentorul celor cinci rezidenți va fi Alina Nelega.

Alina Nelega este unul dintre cei mai de succes autori dramatici români contemporani, cu piese traduse în numeroase alte limbi, citite, publicate şi montate în România şi în străinătate. Din 2010 conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş.

Înscrierile se fac până la 5 mai 2019, la adresa rezidente.drama5@gmail.com. Dosarele de înscriere trebuie să conțină un CV al autorului, o scurtă motivație de participare și un proiect dramaturgic (o prezentare detaliată a textului pe care se va lucra, precum și un fragment de minim 1500 de cuvinte din acesta). Nu există nici o restricție în privința temei sau a subiectului piesei, singura cerință este ca aceasta să poată fi jucată de maxim cinci actori. Rezidențele sunt remunerate, iar cazarea va fi asigurată pentru rezidenții din afara Clujului.

Rezultatele selecției vor fi anunțate în 16 mai.

În selecția rezidenților se vor lua în calcul originalitatea conceptului, relevanța proiectului pentru societatea contemporană, fluența și calitatea scrisului, motivația coerentă și clară de a lua parte la acest program. Se caută autori cu o voce proprie, care au ceva de spus și cărora nu le este teamă să experimenteze, persoane deschise la feedback și care își doresc să cunoască și să colaboreze cu profesioniști din lumea teatrului.

Calendar:

  • 5 mai – termen limită de înscriere
  • 16 mai – anunțarea celor 5 rezidenți selectați
  • iunie (la o dată stabilită ulterior) – prima etapă a rezidenței: 3 zile de workshop cu Alina Nelega
  • 1-31 iulie – a doua etapă a rezidenței: o lună petrecută la Cluj, la Reactor de creație și experiment

Puteți afla alte detalii și noutăți legate de Drama 5 urmărind site-ul www.reactor-cluj.com și pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/Drama5.rezidente


ilustrație: George Roșu

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *