Vernisajul expoziției „Salutări din România”
În 8 martie, de la 18:00, vă invităm cu entuziasm la vernisajul expoziției Salutări din România, a artistei Lucia Mărneanu, găzduită de Reactor. Ulterior vernisajului, expoziția va putea fi vizitată în perioada 9 martie – 22 martie, pe bază de programare*.
Bancnota de 1 leu, statuia lui Matei Corvin, dacii, tricolorul, gaura din steag, chiriile din Cluj, modelele tradiționale românești, modelele tradiționale românești care se transformă imperceptibil în sârmă ghimpată, aur, auriul, frica, speranța, promisiunea vestului, credința, știința, #credințăînștiință, alifia chinezească, ștergarele, lupul dacic, lupul tragic, vacile, porcii, vinetele tocate, semafoarele cu roșu, galben și albastru. Despre toate astea e expoziția Salutări din România.
*Programări: la numărul de telefon 0743055615 sau scriindu-i un mesaj Luciei (facebook.com/cactoosian ori instagram.com/lucia.marneanu)
Lucia Mărneanu s-a născut într-o zi de miercuri, adică la mijloc de săptămână, într-o zi de 15 – adică la mijloc de lună, în iunie – adică la mijloc de an, în ’88 – adică între ne-democrație și democrație. A studiat și actoria și grafica. A locuit și în România și aiurea. A lucrat și cu independenții și cu instituțiile publice. Cu chestiile astea în minte, crede despre ea că e un om gri, un om al mijlocului, al moderației, deși asta ascunde o frică de incertitudine și nehotărâre. Dar preferă asta în locul polarizării, fiindcă crede că avem nevoie de incertitudine ca să ne apropiem cât mai mult de adevăr. O înspăimântă fraza ”dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”.