„Chiar dacă poate nu vreau să recunosc, dar genul acesta de validări dau sens lucrurilor, mai ales în momente de cotitură, iar terminarea școlii e un astfel de moment pentru mine.”
Gala Premiilor Uniter din acest an aduce colegelor noastre de la Reactor trei nominalizări la trei categorii diferite. Am stat de vorbă cu ele, le-am întrebat cum se raportează la această nominalizare și ce așteptări au. Le ținem pumnii!
Începem primul interviu cu Maria Elena Morar, nominalizată la categoria Cel mai bun debut, pentru rolurile din spectacolul Lalele, păsări și beton, regia Leta Popescu.
1. Ce înseamnă pentru tine această nominalizare la Uniter, așa la început de drum? Cum o simți în raport cu munca ta de până acum și cu meseria pe care ți-ai ales-o?
Maria Elena Morar: Iau această nominalizare ca pe o încurajare și, să fiu sinceră, era binevenită. Se apropie finalul masterului, termin oficial școala și apar incertitudini. Iar nominalizarea asta vine bine, un fel de e bine ce faci, curaj. Altfel, nu cred că schimbă mare lucru. Sigur, aduce niște vizibilitate, îmi apar numele și poza în mai multe locuri, niște urmăritori noi pe Instagram, câteva cereri de prietenie pe Facebook, apar spectatori care altfel poate nu ar fi venit la spectacol, dar nu e nimic care să zguduie. Până acum☺. Totuși, m-am bucurat de atenție, de felicitări, și abia aștept să joc, parcă am „deblocat” o Maria mai curajoasă și abia aștept să văd ce descopăr nou în spectacole.
2. Crezi că se va schimba ceva pentru tine dacă vei câștiga sau dacă nu vei câștiga? Te-ai gândit la un posibil discurs dacă primești premiul?
M.E.M.: Chiar nu îmi dau seama dacă schimbă ceva în mod concret. Clar, dacă aș câștiga, ar fi un super confidence boost, probabil m-aș tot uita la statueta aia până m-aș obișnui cu ideea că chiar mi s-a întâmplat asta. Și m-aș grăbi să trec în CV. Și cred că ar însemna ceva, în cariera mea, chiar dacă nu mi-aș da seama pe moment că are un efect, dar sigur ar deveni un reper în parcursul meu. Chiar dacă doar în capul meu ar rămâne ca „anul în care am luat Uniterul pentru debut”. Și asta e ceva, că e pentru debut. La categoria asta poți fi nominalizat doar o dată, premiul ăsta îl poți lua doar o dată. E ceva ce mă emoționează aici și mă face să mă gândesc la tot parcursul meu de până acum, la admiteri, la anii de școală. Chiar dacă poate nu vreau să recunosc, dar genul acesta de validări dau sens lucrurilor, mai ales în momente de cotitură, iar terminarea școlii e un astfel de moment pentru mine.
Cred că după 5 minute de la aflarea știrii mă gândeam deja ce aș spune dacă aș câștiga. Cred că automat îți merge gândul acolo. Și simt un fel de presiune legat de discurs, de ce aș spune acolo. O să îmi pregătesc niște cuvinte de acasă (chiar și așa cred că ar fi foarte posibil de la emoții să uit jumătate din ce mi-am pregătit) și cred că voi pregăti niște cuvinte despre nevoia încurajării tinerilor și inițiativelor tinerilor artiști care majoritatea sunt din sfera independentă. Când spun cuvintele astea mă gândesc și la cont.rar, și la Fresh Start, și la toți studenții care termină în fiecare an și se îndreaptă înspre zona independentă, varianta mai accesibilă, la toți artiștii emergenți care au idei, care caută bani și cadre, care vor să muncească. Și, sigur, aș transmite și niște mulțumiri, cum se face ☺
3. Povestește puțin despre personajele pe care le joci în spectacolul „Lalele, păsări și beton”, dar și despre experiența de a lucra la acest spectacol. Cum e pentru tine acest tip de limbaj scenic, dar și discursul pe care îl livrează întregul spectacol?
M.E.M.: Îmi place foarte mult ideea de expresivitate a corpului actorului ca mijloc principal în storytelling. Cred că este provocatoare atât pentru artiști, cum poate fiecare în parte să ajute la construcția acestui univers, dar și pentru public. Cere de la public un altfel de suspension of disbelief. Iar personajele mele au apărut treptat pe parcursul repetițiilor, adică le-am construit gradual. Descopeream în timpul lucrului chestii noi. Și cumva, așa a fost tot procesul. Lucrurile au curs constant, veneau unele din altele, construiam împreună cu fetele, una din cealaltă. Recunosc că am avut emoții la început, îmi doream foarte tare să lucrez cu Leta, era prima dată când lucram cu Alexandra și Andrada, prima reîntâlnire cu Ana de după terminarea licenței și eu mă simțeam cea mai mică. Dar am scăpat repede de gândurile astea intruzive, fetele sunt niște colege de scenă foarte generoase, Leta este foarte tare și inspiră încredere, a condus procesul cu grijă și sens. Și e atât de frumos să spui povești. Cred că este chestia mea preferată la teatru. Iar spectacolul ăsta a întrunit multe din lucrurile mele preferate la teatru. Atât mai zic, că mi se pare tare și funny cum avem personaje feminine de la vârsta de 5 luni la personaje septuagenare ☺
Dacă vreți să o susțineți pe Maria pentru Votul Publicului, o puteți vota în perioada 22-25 mai pe www.uniter.ro.
Aici și video-ul de susținere făcut de colegele din spectacol: