Luna iunie aduce cea de-a doua premieră a stagiunii, un spectacol hibrid sau mai degrabă un performance care pune în prim plan tensiunile care apar în diferite ipostaze ale corpului. Second Skin e o creație colectivă, coordonată de Ferenc Sinkó, pe care l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări despre întregul proces de lucru.
1. Ce te interesează atunci când începi să lucrezi la un spectacol? Ce anume cercetezi? Există ceva ce te preocupă în perioada asta în ceea ce privește munca ta de creator/regizor?
Ferenc Sinkó: În primul rând, ceea ce mă interesează sunt oamenii cu care lucrez. Pun mult preț în a-mi alege echipa, caut continuu oameni/artiști care să mă inspire, cu care simt că aș putea rezona, oameni cu care pot să construiesc o relație sinceră, oameni/artiști de care să nu-mi fie frică, să nu mă intimideze. Atunci pot să le ofer și EU garanția unui parcurs generos, sănătos, creativ, bazat pe respect și curiozitate.
Ceea ce mă interesează și mă fascinează este zona pre-expresivă a actorului, zona lui personală, intimă cu care lucrează pe scenă. Îmi place să explorez vulnerabilitatea, sensibilitatea ca instrumente indispensabile în lucrul pe scenă.
Ca regizor încerc să mă regăsesc, să mă redescopăr în poziția aceasta. Nu am mai lucrat de mult din această poziție, neavând această presiune a obligativității; nu trăiesc din asta, deci mă gândesc de două ori dacă intru în rolul ăsta sau niciodată nu mă autopropun. Sunt mult mai comod și eficient în rolul de secund, asistent pe mișcare scenică și acting coach.
2. Cum ai gândit procesul de lucru/repetițiile la spectacolul Second Skin, având în vedere că e un spectacol care îmbină elemente de dans/mișcare și de teatru? Putem vorbi despre un tip de abordare/estetică pe care tu o practici prin acest spectacol? Ce satisfacții și ce provocări apar când lucrezi în acest fel?
F.S.: Nu știu în ce categorie să plasez spectacolul, cu siguranță nu este vorba de un spectacol de dans și poate nici de teatru. L-aș numi, mai degrabă, un spectacol hibrid care combină atmosfere, imagini, performeri care își chestionează corpul și prezența pe scenă, cu situații nu foarte concrete și fără a avea o poveste bine definită. Nu am o estetică proprie, asta întotdeauna o las pe mâna altora și îmi place să mă mulez pe propunerile oamenilor cu care lucrez. În schimb, am un demers propriu al procesului pe care îl folosesc în crearea spectacolelor mele. Încerc să creez un mediu propice pentru un proces colaborativ. Lucrez mult cu exerciții de grup, încerc să devorez tema indirect prin multe discuții și exerciții care aparent nu au de-a face neapărat cu construirea spectacolului. Asta ESTE și provocarea: să-mi pot convinge performerii să aibă răbdare. Poate apărea frustrare din această cauză, că spectacolul în sine apare destul de târziu, spre finalul procesului.
3. Cum a fost abordată tema asta a corpului în diverse contexte, singur și în raport cu ceilalți? În ce moduri v-ați apropiat de ea?
F.S.: Am explorat în principiu trei ipostaze ale corpului: corpul intim, corpul social și corpul profesional. Demersul a pornit dintr-o perspectivă autoreflexivă, fiecare performer fiind invitat să observe și să identifice aceste dimensiuni în propria experiență de viață și de lucru. Cercetarea nu s-a limitat la timpul petrecut în sala de repetiții. Pe parcursul întregului proces, performerii au ținut un jurnal în care au consemnat întâmplări, observații și reflecții legate de propriul corp, urmărind modul în care aceste trei ipostaze se manifestă și interacționează în viața de zi cu zi.
Una dintre concluziile procesului a fost conștientizarea dimensiunii corpului profesional. Ca performeri, suntem obișnuiți să privim corpul în primul rând ca instrument de lucru. Această perspectivă ridică întrebări despre raportul dintre corpul profesional și celelalte dimensiuni ale existenței noastre. Ce resurse oferă corpul intim și cel social? Cum influențează acestea prezența scenică și practica artistică?
Cercetarea a evidențiat și caracterul profund personal al relației fiecărui performer cu propriul corp. Dincolo de observație și analiză, fiecare și-a expus perspectiva proprie, o poetică individuală a corpului, formată din experiențe, amintiri, fragilități și mecanisme de adaptare. Vulnerabilitatea acestui demers constă în asumarea unei priviri oneste asupra propriei prezențe. Ceea ce apare în proces și pe scenă rămâne ireductibil personal, respectă individualitatea fiecărui performer și a modului său de a înțelege și locui corpul. Rezultatul scenic nu propune răspunsuri definitive, ci expune un proces de căutare și observare. Ceea ce se vede pe scenă este atmosfera unei cercetări în desfășurare, o formă de prezență vulnerabilă care acceptă și face vizibile aceste condiții și tensiuni ale corpului. Fiecare performer aduce în acest spațiu propria poetică, iar întâlnirea acestor perspective individuale compune experiența comună a spectacolului.
4. Ai avut parte de mai multe experiențe în diverse contexte artistice și ești la prima colaborare cu Reactorul în ipostaza de regizor/coordonator de spectacol. Se schimbă ceva în funcția ta când lucrezi așa?
F.S.: Da, se schimbă câteva lucruri, în primul rând, prin contextul în care lucrăm. Fiind un laborator, avem la dispoziție mai mult timp pentru cercetare, pentru întrebări și pentru etape care, într-un proces de producție obișnuit, sunt adesea comprimate. Asta îmi permite să abordez rolul de regizor mai degrabă ca pe unul de facilitator al unei explorări comune decât ca pe unul orientat exclusiv spre un rezultat final.
Simt, de asemenea, o încredere foarte mare din partea Reactorului, iar această libertate este esențială pentru mine. Am întâlnit multă deschidere, curiozitate și disponibilitate în echipă, ceea ce face colaborarea vie și stimulatoare. De fiecare dată când intru pe poartă, citesc inscripția Reactor de creație și experiment și acest lucru mă liniștește.
5. Ce ai descoperit prin întâlnirea ta cu această echipa artistică (actori, actrițe, scenograf, muziciană/dramaturgă, asistent de regie)?
F.S.: Am o echipă foarte diversă din punct de vedere al relației mele cu fiecare, care mi-a oferit foarte multe satisfacții și provocări totodată. Relații vechi pe care le-am reactivat și reconectat și întâlniri noi și proaspete care îmi dau multă energie și speranță. Multe revelații noi.După prima întâlnire nu am avut niciun dubiu că această echipă va funcționa pe bază de generozitate, respect și deschidere. Mulțumesc lor.
6. Cum crezi că va fi receptat acest spectacol, atât ca formă, cât și în ceea ce privește conținutul? Mă gândesc și la faptul că intenția artistică poate fi mereu percepută diferit de către spectatori.
F.S.: Nu știu și chiar nu-mi dau seama. Vom afla. Eu totuși cred că Reactorul are un public antrenat la provocări artistice.
(foto: Oana Hodade)
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.