În luna iunie, vă așteptăm la cea de-a doua premieră a stagiunii, Second Skin, o creație colectivă, coordonată de Ferenc Sinkó. E vorba despre un spectacol hibrid în care performerii explorează amprentele pe care munca, expunerea și viața cotidiană le imprimă asupra propriilor corpuri. În rândurile de mai jos, am povestit cu Oana Hodade, cea care semnează dramaturgia și spațiul sonor ale spectacolului.
1. Ce te interesează atunci când începi să lucrezi la un spectacol? Ce anume cercetezi? Există ceva ce te preocupă în perioada asta în ceea ce privește munca ta artistică?
Oana Hodade: Câteva dintre subiectele la care mă întorc mereu sunt memoria, arhivarea trecutului, dar și timpul, prezența și atenția. Mă mai preocupă subiectele mari, iubirea, identitatea, absența, și cum se regăsesc ele în relații interpersonale. Deseori, în partea de cercetare a unui spectacol, sunt curioasă care sunt discursurile din jurul temei, mai ales din perspectivă antropologică sau filosofică, care sunt ideile cu care pot dialoga sau mă pot inspira la lucru. Și, desigur, mă interesează să cunosc munca oamenilor cu care lucrez și preocupările lor.
2. Cum a fost gândit procesul de lucru/repetițiile la spectacolul Second Skin, având în vedere că e un spectacol care îmbină elemente de dans/mișcare și de teatru?
O.H.: Am început procesul de lucru cu o ieșire de câteva zile în afara Clujului împreună cu echipa artistică, i-aș zice o mini-rezidență în care ne-am făcut un program foarte lejer, dar eficient de lucru. Am avut timp de exerciții și improvizații corporale, am lansat câteva teme de discuție și de scriere, ne-am uitat la spectacole, am gătit și mâncat împreună. Structura aceasta am păstrat-o și la întoarcere, când ne-am reîntâlnit la Reactor (poate mai puțin ultima parte, cu gătitul, dar prânzul îl luăm împreună). Am avansat în repetiții construind pe materialul generat de cei cinci performeri, având câteva situații scenice simple, câteva principii de improvizație și lăsând loc pentru foarte multă libertate legată de formă.
3. Cum a fost abordată tema asta a corpului în diverse contexte, singur și în raport cu ceilalți? În ce moduri v-ați apropiat de ea?
O.H.: Am pornit de la trei ipostaze sau instanțe ale corpului: corpul intim, corpul social și corpul profesional. Dar aceste ipostaze nu sunt niciodată izolate una de cealaltă, ci ele există mai degrabă suprapuse. În funcție de situațiile prin care trecem, se ajustează și lasă loc celei care poate răspunde în mod adecvat. În toate aceste procese, se informează una pe cealaltă și lucrează în timp real cu forma. Cu aceste puncte de pornire în minte, ne-am dus către memoria corpului, gesturile, experiențele care ne definesc. Pentru actori, performeri, dansatori, corpul e o unealtă, iar ei lucrează activ cu expunerea, cu acțiunea de a performa, care ține cele trei ipostaze în tensiune.
4. Cum arată contribuția ta la acest spectacol, având două funcții: dramaturgie și spațiu sonor, într-un cadru de lucru al creației colective? Cum le-ai gestionat?
O.H.: În acest proces, rolurile sau contribuțiile au fost ceva mai fluide decât cum sunt marcate prin funcții. Am pornit de la un concept de spectacol care să pună corpul în centru, fără să avem un text sau alt element fix care să ne ghideze sau constrângă. Având o țesătură atât de laxă, a existat loc pentru viziuni multiple care să construiască spectacolul, din partea fiecărui membru al echipei care e în același timp și co-creator. Eu m-am concentrat mai mult pe partea de conținut, cum traducem memoria corpului în acțiuni mai concrete. Apoi, am propus, împreună cu Fero, teme de scris sau gândit și am ales împreună cu performerii textele pe care le folosim în spectacol. Cât despre spațiul sonor, el merge mână în mână cu dramaturgia, în viziunea mea, fiindcă muzica, sunetul au un mod subtil de a media din punct de vedere emoțional ceea ce se întâmplă pe scenă. Aici am încercat să nu intervin prea mult, ci să las sunetele naturale ale spațiului și ale mișcărilor să existe, și cel mult să le amplific sau să le pun într-o formă care se joacă cu teatralitatea.
5. Ce ai descoperit prin întâlnirea ta cu această echipa artistică (regizor/coregraf, actori, actrițe, scenograf, asistent de regie)?
O.H.: Că avem corpuri foarte diferite și asta e super ok. Că ni le cunoaștem, înțelegem, îngrijim și îndrăgim în grade diferite, și asta iar e ok, atâta timp cât nu ni le neglijăm.
6. Cum crezi că va fi receptat acest spectacol, atât ca formă, cât și în ceea ce privește conținutul? Mă gândesc și la faptul că intenția artistică poate fi mereu percepută diferit de către spectatori.
O.H.: Ca la orice spectacol, sper ca publicul să vină deschis și fără prea multe așteptări. În Second Skin, atenția nu e pe text, ci pe alt tip de limbaj, pe care o să-l recunoască și decodifice cu ușurință. Oricine poate rezona cu tema corpului prin prisma propriilor experiențe. De altfel, se pare că există un soi de „empatie” care se creează atunci când observăm un corp în mișcare, care activează sistemul locomotor și face ca ceea ce vedem să fie oglindit și reprodus la nivel intern.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.