this is a lot, but there is more and more is more & under pressure
12+
40 min / performance
0 / 25 / 50 / 100 lei
scenografia: Mălina Ionescu
muzica: Alex Bălă
o lucrare de/cu: Ana Costea
sound design: Lala Misosniki
master: Dan Bărbulescu
Mișcări neautorizate | Paula Dunker & Ana Costea
Există mișcări pe care le învățăm fără să ne dăm seama. Gesturi care vin din felul în care muncim, din normele pe care le interiorizăm, din presiunile sociale pe care le traversăm sau din strategiile prin care încercăm să ne reglăm relația cu lumea. Corpul păstrează urmele acestor experiențe mult timp înainte ca ele să devină idei sau povești. „Mișcări neautorizate”, proiect conceput și curatoriat de Mihai Mihalcea, reunește patru creații performative care explorează relația dintre corp, putere și libertate de mișcare. Pornind de la întrebarea despre felul în care mișcarea este observată, clasificată și modelată de diferite sisteme sociale, economice și culturale, proiectul propune perspective artistice distincte asupra gesturilor care scapă controlului, normării sau codificării.
Pe 22 iunie, la Reactor, sunt prezentate două dintre lucrările dezvoltate în cadrul proiectului.
this is a lot, but there is more and more is more
o lucrare de/cu Paula Dunker
Pornind de la eseul Vedei Popoivici despre burn-out – „La fundul sacului” – Paula Dunker construiește un solo în care poezia, corpul, vocea și funcționalitatea scenică se întâlnesc într-un exercițiu de plăcere radicală. Cu vulnerabilitate și energie suavă, lucrarea explorează felurile în care ne consumăm pentru ceea ce producem și pentru ceea ce ni se cere să fim într-un context capitalist. Rezultatul este o reflecție performativă despre muncă, afecțiune, dispariție și limite.
Citiți cu atenție următoarele versuri:
*
Cineva merge spre casa persoanei iubite
Și începe să se dezbrace în drumul său, pe stradă.
Ajunge.
Persoana iubită deschide ușa,
În timp ce cealaltă persoană continuă
Să facă un striptease tot mai nervos.
Își îndepărtează pielea,
Își scoate carnea,
Își expune măruntaiele lucitoare
Și apoi sfârșește ca o grămadă de oase.
Persoana iubită rămâne indiferentă.
*
Ați auzit vreodată expresia: ”work is love in the making”?
*
Înlocuiți în poemul de mai sus persoana iubită cu munca!
*
Și acum încercați să cântați versurile cât mai tare
*
Fără teamă!
Nu vă aude nimeni!
Paula Dunker lucrează în zona de live arts ca poetă, actriță, regizoare, dramaturg și coregraf. Dansează neîntrerupt, creează performance-uri și costume, scrie poezie, organizează evenimente, este trainerx și coordonatoare, produce muzică, cântă, dublează desene animate, joacă în filme și face pe dj-ița. Momentan este și bibliotecară la Goethe-Institut Bukarest.
under pressure
O lucrare de/cu: Ana Costea
Cum este să trăiești într-o lume care pare construită după reguli pe care nu le-ai ales? Cum este să fii neurodivergent și să înveți, zi de zi, să navighezi un registru social care îi favorizează pe ceilalți? Cum este să locuiești într-un oraș care cere permanent atenție, viteză, adaptare și disponibilitate?
Lucrarea Anei Costea explorează problematici legate de experiența unei persoane aflate în spectrul autist și efortul aproape invizibil necesar pentru a funcționa într-un mediu care nu îi recunoaște întotdeauna nevoile, ritmurile și formele proprii de existență. În centrul acestui parcurs se află întrebări despre adaptare, mascarea diferenței, suprasolicitare și epuizare, dar și despre strategiile prin care corpul încearcă să își regăsească echilibrul.
Una dintre aceste strategii este stimming-ul, ansamblul de gesturi, mișcări, sunete și comportamente repetitive prin care multe persoane cu autism își reglează relația cu lumea. Adesea interpretate greșit, privite cu suspiciune sau ascunse pentru a evita stigmatizarea, aceste forme de autoreglare apar aici nu ca simptome, ci ca resurse. Ca moduri prin care corpul gestionează anxietatea, excesul de stimulare, presiunea socială și nevoia de siguranță.
Pe fundalul unei societăți care glorifică eficiența, performanța și disponibilitatea permanentă, lucrarea pune sub semnul întrebării imperativele cotidiene care ne cer să mergem mai departe indiferent de cost. „Fii puternic”, „gândește pozitiv”, „când nu mai poți, mai poți puțin”. Dar ce se întâmplă atunci când nu mai poți? Ce se întâmplă când corpul cere repaus, pauză sau chiar oprire de lungă durată, iar lumea cere încă un efort?
Între epuizare și autoreglare, între presiunea de a te conforma și nevoia de a exista în propriul ritm, ”Under pressure” propune o reflecție despre vulnerabilitate, odihnă și dreptul de a nu transforma fiecare dificultate într-o nouă performanță. Despre formele de supraviețuire pe care le inventăm pentru a putea continua.
Ana Costea este coregrafă și performeră formată la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași și la UNATC București, secția Coregrafie. Activă pe scena independentă încă din anii 2000, a dezvoltat un parcurs situat între dans contemporan, teatru, performance și instalație multimedia. Practica sa artistică explorează corporalitatea, vulnerabilitatea, diferența socială și relația dintre corp, tehnologie și memorie afectivă. A fost implicată în numeroase proiecte interdisciplinare prezentate la CNDB, Teatrul Evreiesc de Stat, MNAC sau în contexte alternative și comunitare. În 2023 a performat în instalația imersivă „Atingeri ușoare”, realizată de Alexandru Berceanu la Atelierele Malmaison din București.
Parteneri: Reactor de creație și experiment, Antistatic Festival, Brain Store Project
O producție Asociația culturală Solitude Project, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București.
Un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
