Artist în rezidență
DESPRE Rezidență
În ultimii ani, direcția artistică a Reactorului a fost dată de alegerea unei teme-umbrelă, care s-a declinat în diferite moduri prin spectacolele produse și prin activitățile extra-repertoriale. Din 2024 ne ghidează tema comunității. În cadrul acestor rezidențe, am invitat artiștii din comunitatea Reactor să caute formule de a explora multiplele valențe ale acestei teme.
2025
Mihai Păcurar
Intenție artistică
În timp ce locuim este un experiment performativ sonor care propune o relație experiențială nouă cu hiperorganismul orașului.
Proiectul propune sesiuni recurente de performance sonor și de text, transmise live de către artiști aflați în diverse puncte ale orașului către un public prezent într-un spațiu fix, comun. Tehnologia e folosită astfel ca un set de extensii senzoriale ale participanților, facilitând un tip de imersiune comună în țesutul viu al orașului timp de 90 de minute.
Atât performerii cât și publicul participant au ocazia de a contribui activ la colajul de medii folosite și de a-și defini propria experiență a acestor momente împărtășite.
Ioana Hogman și Mihai Păcurar
Intenție artistică
Ne-a fost greu să ne conectăm la termenul ăsta, ‘comunitate’, e unul dintre acele cuvinte al căror sens s-a alterat foarte mult în ultimii ani prin cooptarea în tot felul de contexte care au prea puțină legătură cu substanța lui. Am găsit o cale de a-l reconsidera gândindu-ne la plante și l-a cum s-a schimbat viața noastră de când am început să lucrăm într-o grădină, cum s-a schimbat felul în care ne simțim și relaționăm cu alte creaturi. Am vrut să aducem acest context și în spațiul de la Reactor, să punem un fel de sămânță, să ne imaginăm niște oameni, apoi niște albine, niște furnici și toate cele, care se adună în jurul ei și cresc ceva împreună, într-un timp foarte lent.
Cosmin Stănilă
Intenție artistică
Am pornit de la ideea de cină comunitară, care are loc periodic la Reactor, un cadru prietenos, intim, în același timp deschis, care creează o colectivitate spontană, unindu-ne în jurul unui numitor comun: mâncarea. Am simțit că s-ar putea lucra cu acest concept într-o modalitate performativă și imersivă. Mi-am dat seama de forța legăturilor afective pe care le avem cu mâncare, cum anumite gusturi sunt portaluri către o perioadă, un om, un loc, ca madlena lui Proust. În această alăturare de idei, mâncarea ca portal afectiv și cina comunitară, mi s-a părut important ca auzul și gustul să primeze, astfel că văzul, care domină de obicei, să fie obstrucționat, generând un anumit tip de prezență pe care nu o atingem de obicei în viața cotidiană.
Robert Kocsis
Intenție artistică
Procesul de lucru pentru acest performance a pornit din dorința de a vedea dacă mă mai pot reconecta cu comunitățile din care făceam parte în liceu. Mi-am dat seama însă că, deși această reconectare era posibilă, mulți oameni nu se simțeau confortabil să participe direct în spectacol. Atunci am înțeles că cel mai important pentru mine era să vorbesc despre dialog și polarizare din perspectiva propriei experiențe. Faptul că am lucrat singur în proiect mi-a oferit libertatea de a experimenta foarte liber forme și tehnici de reprezentare scenică ale acestei teme, până când am ajuns la forma finală a performance-ului. Invitația lansată de Reactor, de a lucra în relație cu tema „comunitate/comunități”, m-a făcut să îmi doresc ca spectacolul să devină el însuși un spațiu de creare a unor comunități temporare. Iar asta s-a întâmplat nu doar în timpul performance-ului, ci și după, atunci când spectatorii care nu se cunoșteau înainte, începeau conversații și dezbateri, pornite la țigară, uneori ajungând să rămână împreună ore întregi după spectacol, chiar și până la 4 dimineața.
Lucia Mărneanu
Intenție artistică
Ca răspuns la invitația Reactorului de a explora artistic tema comunității, am realizat un reportaj care să dea voce câtorva oameni din peisajul local cu o (relativă) experiență de activism/protest – gândindu-mă la contextul acesta ca unul al comunităților spontane adunate în jurul unei cauze. Cei 5 oameni aleși de mine au profesii și vârste diferite, întrebările sunt identice pentru toți - pentru a sublinia tocmai diferența de perspective asupra aceluiași subiect, iar settingul minimal ajută privitorii să se concentreze pe poveștile intervievaților/intervievatelor. Pentru a dinamiza totuși liniaritatea acestui material de tip ”talking heads”, am inserat de-a lungul lui și câteva scurte momente performative interpretate de mine.
Radu Dogaru
Alexa Băcanu
Intenție artistică
În România e o realizare pentru un teatru independent să reziste un deceniu, e ceva ce te plasează într-un grup restrâns, un fel de club special al supraviețuitorilor. Așa că rezidența mea și-a propus să cunoaștem mai bine ceilalți membri ai „clubului”, să le descoperim spațiul și povestea, cum-urile și de ce-urile, bucuriile, frustrările și dezamăgirile pe care le-au adunat în anii lor. Pe de altă parte, mi s-a părut important să punem la un loc și o listă de tips&tricks sau inventar de bune practici pentru a rezista ca teatru independent în cultura din România. Ceea ce din păcate nu s-a întâmplat - se pare că nu există mari secrete ale rezistenței, în afară de auto-exploatare și puțin noroc, conform oamenilor intervievați în film.
A rezultat un portret onest și emoționant al Rezilienților, al celor care au rezistat la șocurile venite din direcții așteptate și neașteptate, timp de mulți ani. O imagine puțin mai pesimistă decât speram, cu oameni obosiți care văd foarte clar lacunele sistemului în care trăiesc și lucrează, care cer măsuri foarte concrete și realiste de remediere a sistemului și care își consumă așteptând toate resursele de timp, energie și sănătate. În același timp, e un grup de organizații care formează o comunitate aparte, în care există o formă de solidaritate, de multe ori de colaborare și susținere, sau cel puțin de respect. Mi s-a părut important de surprins și aspectul ăsta, cred că spiritul comunitar, de „toți trecem prin asta și doar noi știm cum e”, e raza optimistă care răzbate din documentar și care invită la imaginat decenii următoare.
Tavi Voina
Intenție artistică
Clown in the city e un proiect care a pornit din curiozitatea mea față de orașul Cluj Napoca mai bine. Mă învârt în 2 sau 3 locuri din oraș. Sunt atâtea pe care nu le știam până să demarez acest proiect. Pe scurt, ce fac: mă plimb prin cartiere, observ anumite reguli, contraste ale unui spațiu și atunci mă gândesc cum pot crea un moment clovnesc folosindu-mă de ceea ce văd. Am făcut asta și în Piața Mărăști pe trecerea de pietoni. Am observat că e singurul loc în care, indiferent de orientarea sexuală, categorie socială, oamenii trec unul pe lângă altul fără să aibă o problemă. Și atunci m-am gândit să-i fac să interacționeze între ei prin jocurile mele clovnești. Am făcut curse de alergat cu un om în vârstă sau am dansat balet cu plase de rafie în mână pentru diverși trecători. Pot să spun că în urma tema mi s-a schimbat. Am realizat pe parcurs că eu prin prezența mea chestionam ce înseamnă normalul în spațiul public. Unii dintre trecători considerau ciudată prezența mea pe trecerea de pietoni și unul dintre comentariile care a rămas cu mine a fost al unei doamne care mi-a spus: „arăți ca un biscuite”.
Oana Mardare
Intenție artistică
Mi-am dorit un spațiu și un timp care recuperează ceva din atmosfera prieteniilor dintre fete, cea cu care multe din noi am crescut și care a avut un rol definitoriu în formarea noastră. În urma unui call deschis, un grup de fete s-a adunat și a făcut o listă cu activitățile pe care le-ar face împreună. Apoi s-au întâlnit să le facă. Unele zile au lăsat în urmă mici opere de artă, altele doar amintirea timpului petrecut împreună. În jurul fiecărei întâlniri au plutit întrebări despre feminitate, feminism, solidaritate, relația cu corpul, relația cu sine, conexiune, sexualitate, relația cu munca, viitorul. Am lăsat în urmă o pictură colectivă și înainte, câteva prietenii noi.
2024
Ioana Hogman
Intenție artistică
SONAR a pornit dintr-o curiozitate nouă față de arhive și dintr-o teamă că, în ritmul alert al sistemului în care lucrăm, se va trece peste momentul de împlinire a celor 10 ani de Reactor fără a i se acorda un spațiu, fără o celebrare care părea necesară și meritată. Conținutul proiectului, această oglindire între amintirile echipei și cele ale spectatorilor, doar continuă un interes personal vechi, legat de comunicare, memorie și locurile în care aceste mecanisme alunecă, ratează, surprind, scapă controlului, construiesc intrări spre lumi foarte particulare etc.
SONAR: Reactor de reinventare a memoriei
Prezentarea rezidenței
Lucia Mărneanu
Intenție artistică
Proiectul de mică anvergură ”O istorie a colegialității la Reactor” care ilustrează unul din capitolele volumului aniversar ”Reactor 10”, precum și foaierul din incinta spațiului este o metaforă a comunității strânse de-a lungul anilor în jurul acestei inițiative. În urma unor discuții cu câțiva din membrii asociației și a colaboratorilor săi despre istoria de 10 ani a spațiului, am putut vedea și trasa o multitudine de dinamici relaționale care s-au format și reformulat în timp între oamenii acestui spațiu, fie ei artiști, manageri sau public. Am ales să fac o traducere vizuală ludică, prietenoasă și eterogenă a acestui fenomen, prin metafora țânțarilor care gravitează în jurul unui bec, fiecare cu un rol social aparte.
O istorie a colegialității la Reactor
Prezentarea rezidenței

