re.tărâmul

Hibrid 1: Jos oglinzile!
Hibrid 2: Faceţi oglinzile ilegale!
Hibrid 1: Jos! Jos cu oglinzile!
Hibrid 3: Nu vă supăraţi, ce protestaţi aici?
Hibrid 2: Nu ştii să citeşti?
Hibrid 1: Jos oglinda din perete şi nimeni nu se mai vede!
Hibrid 3: Dar ce vi s-a căşunat pe oglinzi? Ce rău v-au făcut?
Hibrid 2: Nu suport să te mai văd!
Hibrid 3: Pe mine?! Dar abia ne-am cunoscut!
Hibrid 1: Dar arăţi la fel ca şi mine! Ai aceeaşi faţă, acelaşi nas… ai până şi acelaşi păr!
Hibrid 2: Jos oglinzile! Nu mai suportăm!

(Ana Cucu-Popescu, „Tărâmul de mijloc”)

Reconceptualizarea spectacolului „Tărâmul de mijloc” aduce în discuție chestionarea diferențelor și rigiditatea prejudecăților sociale. Oare chiar trebuie cu toții să ne comportăm la fel pentru a ne găsi fericirea?

Ce se întâmplă atunci când nu putem să privim în spatele diferenţelor ce ne despart? Cum putem găsi o modalitate de a ne concentra pe ce ne uneşte? Diferenţele dintre noi reprezintă o problemă? Sau, datorită lor, putem învăţa unii de la alţii?