Cină colectivă în întuneric

Detalii
12+
40 min
0 / 25 / 50 / 100 lei

10/06/2026 18:00
Bilete aici
10/06/2026 21:00
Bilete aici
Spectacol invitat
Coordonator: Cosmin Stănilă
Cu: Andrada Balea, Ana Maria Marin, Alexandra Caras
Chef: Andrada Balea
Muzica: Radu Dogaru

Instalația propune un portal experiențial sub forma unei cine colective. Prin intermediul gustului și al sunetului încercăm să definim o lume, o perioadă și un spațiu. Suntem obișnuiți ca acțiunea vitală de a ne hrăni să meargă în background în timp ce ne focusăm pe alte acțiuni, iar văzul tinde să domine paleta senzorială. Aici, la această cină, suspendăm activitățile adiacente și obturăm simțul văzului pentru ca gustul să fie experimentat în sine, decuplat de numele și aspectul felului de mâncare. Alți stimuli devin centrali (gustul, tactilul, sunetul și mirosul) în experiența unei altfel de prezențe în banala acțiune de a mânca.


*Meniu va fi unul vegetarian. 

Nu recomandăm înscrierea persoanelor cu alergii alimentare.* 


Cosmin Stănilă și-a făcut debutul ca autor dramatic la Reactor, iar de atunci a explorat diverse formule dramaturgice, de la rescrieri ale tragediilor antice la teatru documentar. În această rezidența încearcă o abordare diferită, un concept depărtat de piesa de teatru, dar în care cuvântul păstrează un rol central. Pornind de la cinele comunitare care se întâmplă regulat într-un cadru informal la Reactor și care creează un context social intim și confortabil, pretextul mesei devine un liant al solidarității. Focusându-se pe o dimensiune afectivă a gustului, rezindența încearcă să exploreze o atmosferă care să rămână ca experiență comună a participanților.


Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.