Creștere și maturizare în sectorul independent

dezbatere
20/03/2024 19:00
moderatoare: Corina Bucea

Pe 20 martie 2014, înainte de deschiderea oficială a spațiului, organizam o primă dezbatere la Reactor, un loc despre care încă nu știam ce amprentă și ce istorie va purta în următorii ani. Am adunat atunci o parte din oamenii care să ne ajute să înțelegem mai multe despre mișcarea independentă din România, respectiv din orașul Cluj-Napoca, ea fiind documentată aici.

10 ani și câțiva pași mai târziu, ne întâlnim aproape în aceeași formulă, la o discuție în oglindă, care va avea loc tot pe 20 martie, de la ora 19:00, tot la Reactor. Ne dorim să evaluăm împreună unde am ajuns, prin ce schimbări am trecut, cum se schimbă nevoile odată cu maturizarea noastră și care sunt perspectivele de creștere în acest sector, pe plan local.

invitate/invitați: Miki Braniște (președintă a Asociației Colectiv A, lector universitar al Facultății de Teatru și Film), Diana Buluga (președintă a Asociației Create.Act.Enjoy), Imecs-Magdó Levente (președinte al Asociației Váróterem Projekt), Oana Mardare (co-manager Reactor de creație și experiment), Claudiu Lorand Maxim (manager Casa Tranzit, membru fondator al Asociației Reciproca), Miruna Runcan (critic de teatru) și Doru Taloș (co-manager al Reactor de creație și experiment).


Eveniment în cadrul programului multianual „Metamorfic – procese colective”, program co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.