ÎN 4D


19/09/2014 19:00
De: Alexa Băcanu
Regia: Ovidiu Caița
Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Valentin Oncu, Doru Taloș

Cât de mult din ce știm despre iubire e informație preluată din ficțiunile altora și cât e realitate personală? Există vreo diferență între cele două?
În 4D urmărește modul în care patru personaje își creează și interpretează viața și relațiile prin prisma filmelor preferate. Realizând mai mult sau mai puțin ce li se întâmplă, ele se îndrăgostesc, se despart și se urăsc, adoptând roluri care sunt imitații ale altor roluri, produse străine ale unor autori necunoscuți, care devin însă formatoare de percepții, concepții și prejudecăți.
Poveștile lor de dragoste ne lasă cu o bizară senzație de deja vu. Emoția care le unește ne face să vrem să credem că fiecare e adevarată și unică. În realitate, nu știm unde începe realitatea și unde se oprește arta.



navigate_before
navigate_next