Cea de-a 12-a stagiune a Reactorului s-a deschis în luna septembrie cu o premieră semnată de regizoarea Leta Popescu – spectacolul „Lalele, păsări și beton” care adună povești ale mai multor autoare și autori români contemporani. Bogdan Spătaru a lucrat la acest spectacol pe partea de scenografie și l-am rugat să ne povestească despre acest proiect, dar și despre munca de scenograf.
Ce te interesează atunci când începi să lucrezi la un spectacol?
Mă interesează felul în care pot activa spațiul. Nu vad scenografia ca decor, ci ca instalație. Spațiul scenografic nu există fără actori, e inutil (estetic vorbind). Compoziția scenografică e întregită de corpurile actorilor, de aceea pornesc prin a-mi imagina ce se poate întâmpla plastic în spațiul de joc, în interacțiunea actor – spațiu – public.
Ce anume cercetezi?
Plastica obținută din relația dintre materiale și corpul uman, relația pe care o poate avea scenografia/instalația cu spațiul sălii de spectacol și felul în care modelează percepția spectatorului. Cred că fiecare spectacol își creează, ideal, propria semiotică, propriul cod de receptare, care include convenții ce pot fi modelate pe durata spectacolului.
Există ceva ce te preocupă în perioada asta în ceea ce privește munca ta de scenograf?
Preocuparea mea e legată de o anumită puritate și unitate a limbajului plastic. Urăsc să fac lucruri care nu servesc spectacolului, deși pe parcursul lucrului se mai întâmplă să fac și asta.
Cum a decurs procesul de lucru pentru scenografia spectacolului Lalele, păsări, beton? Ce te-a inspirat?
Am fost inspirat de mai multe povestiri, unele care au fost selectate în spectacol, altele nu.
O sursă de inspirație a fost și tema proiectului – schimbare. Am înțeles schimbarea ca pe un fapt ireversibil, la fel ca ideea de entropie din fizică. În același timp, lucrând cu Leta de mai mulți ani, avem și o temă comună, cea a spațiilor mici, a platformelor. Spectacolul de la Reactor se leagă estetic cu „AER”, de la Teatrul Metropolis, acolo unde actrițele joacă pe jumătatea unei platforme de doi metri pătrați, din inox, și cu „Lirda”, de la Teatrul de Comedie, unde actrițele joacă pe o platformă îngustă din lemn. Ca sursă artistică de inspirație, Carl Andre și Peter Pabst.
Ai o experiență de lucru atât în teatre de stat, cât și în teatre independente și ești la prima colaborare cu Reactorul. Se schimbă ceva în funcția ta de scenograf când lucrezi în independent?
Da. În teatrul independent lucrul este mult eficientizat. Nu există atâta birocrație. Există o mult mai mare posibilitate de a experimenta, de a încerca, de a greși, de a modifica, de a împlini.
Cum crezi că va fi receptat acest spectacol? Ce ți-ai dori să provoace în rândul spectatorilor?
Emoție, empatie, satisfacție estetică.
Spectacolul „Lalele, păsări și beton” a fost realizat în cadrul programului multianual „Metamorfic – procese colective”.
Program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Partener: UNITER prin fondurile din timbru teatral.