La Reactor numărăm zilele până la premiera Partea 3. Solidaritatea din 30 și 31 mai. Spectacolul încheie „Trilogia Solidarității”, proiectul regizoral al lui Petro Ionescu în cadrul căruia au fost create Partea 1. Iubirea și Partea 2. Puterea.
Cosmin Stănilă a lucrat ca dramaturg la Partea 1, iar acum și-a unit puterile cu Selma Dragoș (dramaturga de la Partea 2. Puterea) și cu Petro, pentru ultimul episod. Acum o săptămână, într-o pauză de la lucru (nu și de la anxietate), Cosmin ne-a răspuns la câteva întrebări despre experiența lui în cadrul acestui proiect.
Ce faci în perioada asta?
În momentul în care scriu asta, 13 mai 2025, cu 5 zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, îmi petrec timpul nedorit de mult pe telefon, pe rețele sociale și canale de știri. Citesc păreri și negociez cu realitatea frustrantă că există oameni care sunt la fel de convinși ca mine, doar că au exact părerea opusă. Încerc să mă pun la punct, să înțeleg ce anume generează fascismul și care sunt argumentele pentru un sistem de guvernare alternativ, cu politici sociale. Nu-mi prea iese, mi se pare că orice gândesc poate fi demontat ușor, că nu știu să găsesc dovezile alea incontestabile. Deci cam asta fac, plus că îmi văd în continuare de treabă. Și mă plâng de vreme. Peste 2 săptămâni e vară, ce caut în pulovăr?!
Cum a fost experiența ta în Trilogia Solidarității?
Munca la Iubirea a fost foarte specială, fiind prima mea experiență cu dramaturgia la scenă și cu procesul devised în rolul de dramaturg. Am citit mult atunci, ne-am alfabetizat un pic legat de iubire dincolo de valențele ei romantice, am descoperit lucruri despre mine și legăturile afective din viața mea. Cred că realmente mi-a îmbunătățit relațiile. Am căutat mult în experiențele personale ale echipei.
Lucrul la Solidaritatea în formula asta, de trei, Petro-Selma-eu, s-a întâmplat mai ales pe partea de concept, în care am aruncat cu idei, am brainstorm-uit, am definit solidaritatea (sau mă rog, am încercat să o definim) am căutat exemple și forme teatrale care să o exprime. Ce am scris eu și Selma e mai degrabă muncă de autor dramatic, am avut câte o idee pe care am dezvoltat-o individual, legat de temă și cu gândul la performeri și context.
Cum simți diferența dintre munca de dramaturg de scenă față de cea de autor dramatic?
Dramaturgia de scenă mi se pare mai riscantă. Și poate și mai palpitantă. Nu știi ce o să reușești să găsești împreună cu colegii – lucru care te poate surprinde plăcut, dar care poate pune probleme -, procesul de scriere începe deodată cu repetițiile, simți presiunea timpului altfel decât atunci când singurul om cu care ai de-a face ești tu și personajele din capul tău.
Cum ați abordat tema solidarității în Partea 3? E ceva ce te-a surprins sau vreo bănuială care ți s-a confirmat?
Mi se pare mai greu de vorbit despre solidaritate decât despre putere și iubire. Primele două au un caracter mai simplu de identificat, poate. Solidaritatea e cel mai alunecos concept dintre cele trei, în opinia mea. Dar, într-o oarecare măsură, cel mai activ, care creează un sentiment de comunitate.
Cu ce rămâi din proiectul ăsta?
Cu niște lecții importante de istorie și cu un pic mai multă sensibilitate față de situațiile politice care pot să genereze lipsa solidarității.
Cu ce ai vrea să rămână publicul după Partea 3. Solidaritatea?
Cu un gust bun. De roșii cherry și mozzarella și salată de vinete și speranță în puterea colectivă.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.