Puteți urmări pe contul nostru de Instagram cum arată Reactorul prin filtrul oamenilor care însuflețesc acest loc. În martie este rândul Ioanei Hogman, autoare dramatică și dramaturgă pe care am cunoscut-o în Fresh Start, când semna dramaturgia spectacolului Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba. Ioana a lucrat la Reactor și la spectacolele Îmi place sushi și interior-lumină.
Citiți mai jos cum descrie Ioana relația sa cu Reactorul și urmăriți postările ei de pe Instagram, cu #filtrioana.
În 2014 eram la Fân Fest şi am văzut aceşti tineri cool care veniseră cu teatrul lor cool şi galben – bleaks – să joace două spectacole. I-am semi-detestat cum detestam orice construcţie socială (şi mai ales artistică) din care eu nu făceam (şi mi-aş fi dorit să fac) parte. Nu mai ţin minte exact, dar cred că i-am stalkerit o vreme pe net.
Prima întâlnire fizică cu un spectacol marca Reactor (cel pe care l-am văzut la Fân era o producţie din facultate) a fost în 2016 la Târgu-Mureş, când au venit cu Proteine fluorescente. Ţin minte că am ieşit din Teatrul Ariel şi îndreptându-mă cu colegii spre cămin mi-am dat seama că eram singura dintre ei super încântată de textul Alexandrei. O parte întrebau, pe bună dreptate, poate: da’ ăsta-i teatru? Eu mă bucuram că în sfârșit nu e.
Primul spectacol pe care l-am văzut fizic la spațiul Reactor nu a fost un spectacol marca Reactor, ci Jurnal de România. Sfântu-Gheoghe, al teatrului Andrei Mureșanu, regizat de Carmen Lidia Vidu. Aceea a fost o seară foarte specială, din motive foarte intime. Anul era 2017. Pe lângă motivele intime, mi-am imaginat, în seara aceea, un performance în care performez eu, pe care nu l-am făcut și probabil nu o să îl fac niciodată. Un performance despre adevăr.
Câteva luni mai târziu, Andra Salaoru mi-a făcut poza asta, la începutul rezidenței Fresh Start, unde am crezut că voi scrie un anume tip de text pentru un anume tip de spectacol. Se poate vedea din descriere cât eram de naivă și de entuziasmată. Acolo am învățat primele două lecții importante: 1. textul, cât și spectacolul, nu vor arăta niciodată așa cum îți imaginezi tu la început; 2. ostilitatea n-are nici un sens în teatru. De ostilitate încă nu m-am lecuit complet.
Căutând poza de la rezidență, am descoperit că pagina de Facebook a Reactorului are foarte multe albume de la spectacole pe care nu le știu. Așa că, având în vedere că anul ăsta e Retrospectiva de 7 ani Reactor, o să postez luna aceasta câte o fotografie din fiecare spectacol pe care nu l-am văzut și o să încerc să îmi imaginez cum era acest spectacol și ce se întâmpla în el. Aștept reacțiile celor care ați văzut spectacol sau ați făcut parte din el. Contraziceți-mă, înjurați-mă, denigrați-mă pentru blasfemiile pe care urmează să le aberez.