#filtruleta: Nu pot vorbi obiectiv despre Reactor

#filtruleta: Nu pot vorbi obiectiv despre Reactor

În această stagiune puteți urmări pe profilul nostru de Instagram cum arată Reactorul prin filtrul oamenilor care însuflețesc acest loc.
În februarie ne puteți vedea prin ochii Letei Popescu, prietena noastră de când eram mici. În general, Leta face tot felul de lucruri pe la/pentru Reactor. Cu ea am lucrat la primele noastre spectacole, „9 din 10” și „Poker”, apoi am căutat #teenspirit-ul odată cu „Dispariția” lui Beni, și tot ea a montat primul text din Drama 5, „Proteine fluorescente”.  Luna asta are loc premiera spectacolului (IN)CORECT, și dacă e să ne uităm în urmă la pozele nostre de la „9 din 10”, e un moment bun să vorbim despre prietenie. (și despre importanța finanțărilor de stat 🙂 )

Vă invităm să citiți scrisoarea Letei și să îi urmăriți postările de pe Insta, cu hashtagul #filtruleta.


Dragă cititorule,

Să știi că pot să descriu Reactorul din nenumărate perspective, la fel și relația mea cu el. Pot să îl analizez obiectiv ca într-o lucrare de doctorat sau pot să mă înmoi și să-l descriu ca pe o extrem de importantă mișcare culturală. Pentru scrisoarea de față, ambele variante sunt plictisitoare; dacă nu pentru tine, pentru mine, sigur! Aleg să-mi fac totuși plăcerea și să merg pe mâna subiectivității. O, dulcea mea subiectivitate! Îți împărtășesc, dragă cititorule, că Reactorul înseamnă pentru mine Doru și Oana și că ei sunt prietenii mei. Mi i-am făcut la o cafea în Flowers acum șase ani când mi-au zis că au muncit în Spania ca să deschidă un teatru. Eu nu sunt greu de câștigat. Îmi arăți suflet la pieptul gol și mă pun în slujba ta. Oana și Doru asta au făcut. Plus chef! Oamenii aveau chef! Mare lucru! M-am băgat.

Personificat, Reactorul e un alt prieten. Și îl tratez ca atare. Mă mai scoate din sărite, îmi mai face și bucurii, uneori nu-l înțeleg, alteori mi se pare excesiv de generos, uneori mi-e drag de mor și aș sta numai în el. Îl las și în legea lui, mai plec, mai vin. Tu nu faci așa cu prietenii tăi? Dacă pot să-i fac bine, îi fac. El mă lasă să îmi fac damblaua, eu îi port respect. Relația mea cu Reactorul este deci una sănătoasă așa cum încerc să păstrez în general cu oamenii lucizi, mai puțin radicali. Și ca să închei o să-ți spun așa: e posibil ca prieteniile să nu țină toată viața. Că nu mai suntem în liceu, știi? E posibil și să dispărem, e posibil orice. Așa că dacă ar fi să-mi imaginez vreun final, dacă ar fi să mă despart de Reactor, să știi că nu o să am regrete. Căci după mine, prieteniile sănătoase nu se lasă cu regrete. Se lasă cu urme. Și ce poate fi mai plăcut decât să port cu mine, pentru totdeauna, urme de Oana, de Doru, de Reactor?

Cu drag,

Leta

P.S.: Dacă ai o propunere de proiect/spectacol poți să îmi scrii. La fel și dacă nu găsești tirbușonul din bar sau ai răsturnat vreo scrumieră prin curte. În februarie cel mai practic e să-mi bați în geam. Stau aici la demisol.