Lonelyfans/Incelistan – prezentare cercetare artistică & discuție

Lonelyfans/Incelistan – prezentare cercetare artistică & discuție

Sâmbătă, 8 februarie, ora 19:00

@Reactor de creație și experiment

Para Film & Teater din Oslo, Norvegia, lucrează în prezent la cel mai nou spectacol al lor, „Lonelyfans/Incelistan”.

În cadrul proiectului Routes to solidarity, artiștii Øystein Stene (dramaturg), Rose Aker (actriță), Martin T. B. Thomas (regizor) au cercetat comunitățile online formate din „Incels” și ostilitatea față de femei. Pe parcursul unei săptămâni în România, încearcă să intre în contact cu femei care locuiesc aici și lucrează în business-ul OnlyFans, precum și cu bărbații care folosesc aceste platforme. Scopul acestei săptămâni este de a realiza interviuri și de a le înțelege modul de organizare. În această prezentare, artiștii norvegieni  își vor împărtăși descoperirile și le vor dicuta cu publicul clujean.

Para Film & Teater este un laborator artistic cu mulți ani de experiență în producția de teatru și film din Norvegia și Europa. Colaborarea cu artiști din culturi și medii diferite contribuie la o abordare unică și diversificată a procesului lor de producție, iar angajamentul lor social îi face o forță a schimbării pozitive în societate.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului Routes to Solidarity, care își propune consolidarea cooperării dintre Reactor și Para Film & Teater prin explorarea artistică a două concepte largi – comunitate și solidaritate, în orașele Cluj-Napoca și Oslo.

Inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, în parteneriat cu Artă și Cultură din Norvegia, în calitate de partener de Program, și finanțată cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.