Mihai Păcurar - Despre vulnerabilitate și reziliență

Mihai Păcurar - Despre vulnerabilitate și reziliență

L-am invitat pe Mihai Păcurar, scenograf și regizor alături de care am lucrat în ultimii ani, să vină aproape de noi în demersul de a răspunde vizual, cu emoția și gândirea sa, timpurilor copleșitoare prin care trecem. Schimbările se văd în felul în care arată imaginea noastră în online și, sperăm, în atenția tot mai mare pe care vom reuși să o acordăm apropierii, dialogului, atenției pentru noi, pentru voi, pentru comunitate.

L-am rugat pe Mihai să ne spună la ce concluzii a ajuns în urma acestei invitații și cum a lucrat alături de fotografele și fotografii invitați în acest demers. Iată ce ne-a spus:

După doi ani de pandemie, într-un moment în care viitorul climatic, economic, politic este din ce în ce mai complicat de cuprins, cred că e cazul să abordăm o direcție care să scurtcircuiteze felul în care se transferă emoția dinspre artist înspre public. Trecerea prin această pandemie ne-a făcut mai atenți la fragilitatea și vulnerabilitatea noastră, dar a dus și la descoperirea unor resurse nebănuite de forță și reziliență. Astfel, noua direcție propune o dezvelire a sentimentelor, un pas în față, o invitație către public de a trece împreună prin acest proces de acceptare a diversității emoțiilor care ne încearcă în această perioadă.

Reapropierea mea de teatru din ultimii ani s-a produs pe fondul unei nevoi mai acute de conectare la realitate, la partea documentară a fluxului zilnic de informație. Instinctiv, soluția ideală pentru această provocare pare să fie fotografia. Simt că e nevoie de concretețea fotografiei, de capacitatea ei de a ne conecta la realitate. În acest fel am ajuns la ideea asta, de a însoți fiecare spectacol Reactor și Mini Reactor cu un portret al unuia din artiștii implicați în proiectul respectiv, astfel încât, după o vreme să rezulte această instalație – galerie de portrete – care să reflecte trecerea noastră prin această perioadă. În paralel, evenimentele conexe produse de Reactor vor fi ilustrate cu fotografii reprezentând contexte non-umane, tot în încercarea de a surprinde ceva din textura instabilă a realității.

În principiu, e o direcție care propune atât o întoarcere spre interior cât și una spre celălalt.

Mai departe, încerc să implementez senzațiile pe care le am vis-a-vis de această instalație și de contextul în care trăim, alegând fotografii potriviți pentru fiecare proiect în parte și discutând cu ei pe marginea a ceea ce ne propunem, în așa fel încât să navigăm zona asta dintre spectacol și realitate cât mai curat. Sunt foarte încântat de fotografele și fotografii care au trimis portofolii la acest call. Sunt foarte diferiți, extrem de talentați și serioși. Cred că e un câștig pentru Reactor faptul că își lărgește brusc comunitatea cu acești artiști și mă bucură fiecare ocazie în care plaja preocupărilor artistice ale acestui spațiu se tot lărgește.

Artiștii foto alături de care lucrăm vin cu sensibilitățile și experiența lor… și cu poftă de experiment. Sensibilitățile mi se par foarte importante. Am fost foarte mișcat când am realizat cât sunt de avizi de a explora emoționalul, de a se descărca de tot ce s-a acumulat în această perioadă. Ioana Ofelia speculează temele până în cele mai mici detalii și este o combinație impecabilă de sensibilitate și putere, Irisz Kovacs se joacă delicios de absurd, cu mult umor, Vivien Miron Vilidar vine cu un univers poetic impresionant, Crina Prida aduce forță și vitalitate în fiecare portret pe care îl produce, Dora Moldovan e super inventivă și jucăușă, Karina Sinatovici e viscerală și emoționantă, iar Doru Vatavului e o mină de talent pur. Și acesta e doar începutul, urmează colaborări cu alți fotografi tineri și așteptăm în continuare portofolii de la oricine dorește să intre în acest joc. Mă simt foarte privilegiat pentru experiența asta.

Pe plan artistic, simt că Reactorul trebuie să își asume un rol de catalizator al energiilor care se clădesc în jurul nostru, de a trăi și de a crea în și din momentul prezent. În acest sens îmi place foarte mult planul său proactiv pentru următorii ani și focusul pe viitor și pe provocările navigării spre el.

Pe plan uman, în ceea ce privește relația cu publicul cred că trebuie să transforme într-un mod valid, într-o conversație coerentă, cele descrise mai sus. Și nu în ultimul rând, în ceea ce privește relația mai intimă a fiecărui membru al acestei comunități cu sine, cred că e un moment în care Reactorul încearcă să reziste și să devină un model de reziliență.