La început de octombrie, iese la public premiera one-man show-ului „Așa spune Zarathustra”, rezultatul unui combo artistic foarte interesant: actorul Radu Dogaru, artistul interdisciplinar Çaglar Yigitogullari (Turcia/Germania) și muzica originală compusă de Mihnea Blidariu. Pentru a afla cum a fost procesul de lucru, i-am invitat pe cei trei să ne povestească mai multe.
- Ce vă/te interesează atunci când începi să lucrezi la un spectacol de teatru? Sunt anumite așteptări? E ceva ce vrei să descoperi ca artist de teatru sau ca cercetare artistică? Există ceva ce te preocupă în perioada asta în ceea ce privește munca ta? Puteți răspunde la ce întrebări vreți fiecare.
Çağlar Yiğitoğulları: Sunt mereu interesat, influențat sau inspirat de lucrurile care se întâmplă în jurul meu și în lume. Acesta este motivul pentru care apreciez teatrul contemporan sau performance-urile în care există întotdeauna mai mult spațiu pentru a asculta artiștii sau persoanele implicate în producție, ceea ce se întâmplă rar în teatrul convențional. Acolo nu este vorba de cercetare, ci de nevoia și dorința de a produce.
Modul meu de a pune în scenă sau de a prezenta lucrurile pe scenă este mai degrabă unul de a încuraja sau provoca publicul să simtă și să gândească dincolo de aspectele problemelor pe care le aducem pe scenă. De aceea, toate formele de artă posibile, precum sunetul, textul, mișcarea etc., sunt esențiale pentru a duce creația la un anumit nivel. Preocupările mele sunt mai degrabă legate de viața noastră de zi cu zi decât de teatru în sine sau de artă în general. În viața de zi cu zi, mă simt ca o maimuță care scapă din cușcă și este speriată de tot ce se întâmplă în jurul ei. În viață sunt prea puține lucruri care să ne bucure. De aceea, munca mea artistică nu este plăcută, ci tulburătoare. Cred că acesta este rolul artei, în special rolul teatrului în ziua de azi.
Radu Dogaru: Pe mine mă interesează cum se poate face un spectacol, ce resurse sunt implicate în asta cu adevărat și în ce măsură pot fi controlate resursele astea. Știu că sună banal, dar asta mă ține treaz noaptea. Înainte să începem să lucrăm pentru „Așa spune Zarathustra”, mă întrebam constant ce am de oferit, ce pot să fac singur pe scenă. Așa că ce mă preocupă cel mai mult în munca mea ca actor este găsirea unei voci/metode/cale de a face teatru care merită ascultată și cred că fiecare proiect e o șansă de neratat pentru căutarea asta.
Mihnea Blidariu: Eu am “ajuns” în teatrul de stat acum aproape 13 ani, invitat de Ada Milea, ca performer muzician și de atunci am continuat să colaborez cu ea pentru mai multe spectacole de teatru muzical. Înainte de asta, însă, am compus, alături de Andrei Puiu, muzica pentru un one-man show pe textele mele de poezie, „mânia.Ro”, cu Paul Socol. Acum 3 ani și ceva am colaborat cu Çağlar prima dată. Și, între timp, am mai compus muzica pentru un alt one-man show, la Maidan, pe texte din romanul meu, „Playlist pentru sfârșitul lumii”, cu Cătălin Florea. Așadar, aș spune că am așteptări și interese diferite, în funcție de contextul în care lucrez și de oamenii cu care lucrez. Cu cât rezonez mai mult cu subiectul piesei, cu regizorul și actorii, cu mediul de lucru, cu atât așteptările mele cresc și interesul e mai mare. În general, caut să înțeleg cât mai bine viziunea regizorală, însă nu de pe margine, ci implicat. Dacă am șansa să lucrez cu actori cu talent muzical, mă interesează atât ceea ce pot eu crea sonor pentru personaj, dar și ceea ce „simte” actorul că-i vine să facă, muzical. La urma urmei, el sau ea sunt în pielea personajului. Nu mă aștept să mi se cânte în strună și să fiu validat pur și simplu, sunt îndeajuns de colaborativ încât să fac compromisuri, dar și destul de subversiv încât să încerc să îmi „strecor” ideile, dacă întâmpin rezistență… Bineînțeles, mă interesează ca textul respectiv să nu se afle în conflict cu principiile și valorile mele, iar în cazul unui spectacol independent, mă interesează sursele de finanțare. Ah, și, desigur, mă aștept, pe cât posibil, să particip la un act artistic care să creeze reacție, controversă, dialog, dacă nu chiar să împingă limitele…
- Radu, în cazul performance-ului „Așa spune Zarathustra” e vorba de un one-man show în care ești tu și scena. E asta o ipostază performativă diferită față de ce ai lucrat până acum? Ce provocări/satisfacții au apărut pentru tine ca performer?
R.D.: Cu siguranță este o ipostază performativă pe care nu am experimentat-o până acum, dincolo de faptul că e primul meu one-man show. Textura spectacolului, cerințele spectacolului, cheile de joc sunt noi pentru mine, chiar dacă am lucrat de mai multe ori cu Çağlar Yiğitoğulları. Cred că principala unealtă a actorului este atenția și Çağlar mi-a dat încrederea că atenția mea are puterea, prin suficientă răbdare, de a transforma un gest oarecare într-un gest semnificativ. Oricare ar fi natura unui spectacol de teatru, radiografia lui poate fi citită ca o partitură a atenției: unde e focusată atenția? Câtă atenție e investită? Când survine atenția asupra unui fapt sau asupra unui gest sau asupra unei persoane? Când e păstrată atenția? Când e oprită? Oare putem să stăm pe scenă fără să fim atenți la nimic? Cât timp?
Am lucrat foarte eficient. Çağlar a venit foarte bine pregatit și după câteva zile de lucru știam destul de clar ce avem de făcut, ceea ce e un mare confort pentru actor. E foarte satisfăcător să vezi că după ce lucrezi de cateva ori împreună cu cineva, începeți să vorbiți aceeași limbă. Ce a fost mai dificil e că, fiind singur pe scenă, trebuia să ies singur din zona de confort. O lecție foarte bună. Dar sunt foarte entuziasmat. Mă aștept ca spectacolul să fie primit bine de public. Sunt fericit și recunoscător să am de-a face încă o dată cu Reactorul și publicul Reactorului.
- Cum a decurs procesul de lucru pentru muzica performance-ului? Ce te-a inspirat, Mihnea?
M.B.: A fost un proces surprinzător de prolific și lin. Mă rog, poate nu atât de surprinzător, dat fiind că suntem, toți trei, complementari în idei și atitudini artistice, dar totuși, aproape că nu ne venea nici nouă să credem că nu a existat nicio disonanță în dialogul creativ dintre noi.
M-au inspirat, în primul rând, abordarea regizorală a lui Çağlar, viziunea lui artistică, filozofică și chiar politică. Apoi, povestea în sine, o poveste pe care o las publicului s-o descopere, pentru că nu e neapărat (doar) cea pe care titlul o sugerează. M-a inspirat actorul Radu Dogaru și felul în care el a înțeles și a primit propunerea artistică a lui Çağlar. Și m-au mai inspirat lucrurile care s-au întâmplat în viața mea, în timpul facerii acestui spectacol și care – unele – au părut să aibă legătură, printr-o stranie coincidență, cu actul artistic la care lucram.
- Cum a fost procesul de lucru pentru tine, Çağlar, având în vedere că ai lucrat într-o limbă străină?
C.Y.: „Spațiul” și libertatea pe care ni le-a oferit Reactorul au fost extrem de prețioase. Am avut cu adevărat ocazia să fac tot ce mi-am dorit. În general, lucrez pe conceptul de „asumare a riscului”. Fizic, emoțional și politic. Dar, desigur, sunt implicate și riscuri artistice. A existat spațiu pentru toate acestea în timpul procesului nostru de repetiții pentru „Așa spune Zarathustra”. Pornind de la această libertate și de la dorința de a face ceva ce ne plăcea tuturor, am simțit o dorință enormă să lucrăm la spectacol. De aceea procesul a fost atât de prețios și productiv. Limba nu este niciodată o problemă pentru mine. Pentru că, oricum, sunt pierdut în limbi. Iubesc în turcă, gândesc în germană și visez în engleză. Pentru mine, este chiar posibil să evit folosirea oricărei limbi pentru a realiza un spectacol. Mai ales dacă colaborez cu oameni care îmi plac, îi admir și îi apreciez. Acesta este un alt mod de a-ți asuma riscuri, iar fără riscuri nu există progres.
- E a patra oară când lucrați împreună. Ați descoperit ceva nou lucrând acum în formula asta?
R.D.: Da, e a patra oară când lucrez cu ei, dar e prima oară când conceptul spectacolului este foarte apropiat de ce produce și joacă Çağlar în Germania, ceea ce mă bucură foarte mult pentru că, deși mi-au plăcut toate proiectele în care am lucrat, mereu am fost curios de felul de teatru pe care îl face Çağlar pentru el însuși.
M.B.: Eu aș zice că mai degrabă am aprofundat o relație artistică și umană ce ține, deja, de câțiva ani. Radu nu e doar un actor bun și versatil, ci și un muzician talentat; mai mult decât orice, a trebuit să învăț că „less is more”, cu acest spectacol, în ceea ce-l privește, întrucât a fost dificil să nu încerc să-i exploatez talentul la maximum. Cu Çağlar sunt pe aceeași lungime de undă în multe privințe – artistic, uman, politic. E greu să lucrezi cu el sub un singur aspect: totul abundă de idei, mustește de experiențe personale, își împletește viața personală cu cea a personajelor, iar eu sunt genul de artist care acceptă astfel de provocări. Mi-am dorit să compun muzică pentru teatru, acum sunt aici, în acest punct, în plină călătorie, aș zice, așa că fiecare nouă experiență aduce ceva în plus, fie că e ceva ce vrei să adaugi la tine sau de care vrei să te debarasezi. O parte din această călătorie artistică o voi continua alături de Çağlar și Radu, o să facem un anunț în acest sens, într-un viitor apropiat. Și vă așteptăm la spectacole, să ne, să le, să vă descoperiți.
C.Y.: Fiecare întâlnire, reuniune sau colaborare aduce ceva nou, pentru că noi ne schimbăm constant și aducem ceva nou. Și, de cele mai multe ori, este ceva neașteptat și interesant, deoarece alegem să rămânem și să producem împreună. În legătură cu întrebarea ta despre limbi, acest lucru dovedește că limba nu este totul. Avem nevoie de ceva mai mult decât limba, și anume de expresia artistică în întâlnirile noastre.
Spectacol produs în cadrul proiectului cultural „Spații de creștere”. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.