Cătălin Grigoriu

Cătălin Grigoriu
Fotograf

Vrei sa scapi de coșuri? Photoshop-ul rezolvă problemele legate de acnee, o noapte nedormită sau o față prea roșie pentru că ai alergat până la Reactor după ce ai întârziat la ședinta foto sau la spectacol. Cătălin știe cum să facă să dispară problemele legate de imagine și să apară în loc imagini faine cu oameni reactivi.
Când nu e plecat pe coclauri cu bița, pe schiuri sau doar ca sa scape de oraș, Cătălin e tot timpul dispus să dea o mână de ajutor sau să îi tragă în chip pe cei care se perindă pe la noi.

Cătălin a absolvit cursul de fotografie al asociației ArtImage, curs finalizat cu un vernisaj la biblioteca Octavian Goga din Cluj, a obținut diploma de monitor de schi atestat ISIA și CNFPA, categoria a IVa (inițiere în schi), iar în 2012 a obținut diploma de animator/coordonator centre de vacanță în cadrul cursului de formare organizat de Fundația Noi Orizonturi la Straja, județul Hunedoara.
Este membru a Clubului Alpin Român, Secția Cluj Universitar din 2011.

Fotografia este una din cele mai mari pasiuni ale lui, iar la REACTOR de creație și experiment a găsit un mediu cald și prietenos unde munca lui in acest domeniu este utilă și apreciată.

Încearcă să-și susțină financiar pasiunea prin vânzare de fotografie tip stock:
https://500px.com/catalingrigoriu
https://www.shutterstock.com/g/Catalin+Grigoriu

Sari la conținut