Alexandra Caras și Emőke Pál - despre acumulare și alternare

Alexandra Caras și Emőke Pál - despre acumulare și alternare

Luna februarie aduce o nouă premieră la Reactor, spectacolul Wonders of Transylvania, creat în cadrul proiectului „Fágáș. Perspective multiculturale – consolidarea antreprenoriatului cultural din Cluj-Napoca în context interetnic româno-maghiar”. Spectacolul e o coproducție Reactor- Váróterem Projekt, care pune în discuție conviețuirea celor două comunități într-un context ficțional, dar autoreferențial. Pentru a afla mai multe despre procesul de lucru, le-am invitat pe Alexandra Caras (Reactor de creație și experiment) și Emőke Pál (Váróterem Projekt) să ne povestească cum a fost.


La ce lucrezi acum? Care e contextul muncii tale artistice?
Alexandra Caras: Sunt cu o săptămână înainte de premieră, spectacolul se numește Wonders of Transylvania, în regia lui Martin Boross, pe care l-am cunoscut acum ceva ani la un atelier. Spectacolul urmărește relațiile interetnice dintre români și maghiari, diferențele culturale, sociale, politice și personale care au tendința să apară între noi. Pentru mine proiectul ăsta e foarte mișto din mai multe motive. Unul e echipa diversă, colorată, parțial nouă pentru mine… Țin minte că pe la începutul repetițiilor era destul de liniște în pauze, se simțea cumva o distanță între noi, nu ne știam și parcă foarte lent ne dădeam drumul la vorbă, ceea ce s-a schimbat mult pe parcurs. Al doilea e alternarea asta de planuri artistice, unul scenic și unul filmic, iar pe mine m-a atras mereu lucrul cu camera și mă bucur că am avut ocazia să le valorific în același proiect. Iar al treilea a fost acumularea de informații pe care până acum nu cred că le-am accesat din propriu interes, legate de aceste diferențe culturale, istorice și sociale dintre români și maghiari. Mi-am adus aminte cu proiectul ăsta că știu foarte puțin, că e un subiect pe care l-am ocolit neintenționat, ci din ignoranță poate.

Emőke Pál: Wonders of Transylvania va fi un spectacol fals-documentar și vom folosi diferite mijloace pentru a transmite acest lucru, inclusiv mai multe proiecții video. Videourile evident au fost filmate, așa că a existat un pic de practică pe actorie de film în acest proces. Cred că mockumentary-ul cere din partea actorului un stil de joc mai naturalist, mai micro-realist, chiar decât actoria de film. Boross Martin, regizorul producției, a sugerat două metode de lucru înainte de filmări. Una dintre sugestiile sale a fost aceea de a învăța textul foarte precis și foarte bine, iar apoi să ne jucăm cu ritmul textului în timpul filmărilor, ca să avem un stil de vorbire cotidian. Cealaltă metodă pe care a sugerat-o a fost aceea de a memora structura textului, logica internă a acestuia, cuvintele cheie, dar lăsând loc pentru improvizație, astfel încât să fie mai ușor să apară o anumită idee pe moment. Am ales această a doua metodă. Dar cred că această metodă a necesitat un anumit calm interior și curaj. Ca actriță, am lucrat în ultima vreme pentru a-mi păstra calmul interior, spiritul ludic, pentru a fi curajoasă, pentru a îndrăzni să greșesc, în ciuda tuturor circumstanțelor exterioare. În acest proiect, simt că am reușit în mare parte să mențin aceste stări. De asemenea, am conștientizat că încrederea în echipa de creație îți poate da multă forță și energie. Am impresia că am subestimat importanța acesteia până acum.

Ai avut parte de tot felul de experiențe la scenă până acum, în spectacole cu procese de lucru diferite. În cazul spectacolului Wonders of Transylvania e vorba despre un proiect care a avut o etapă de laborator, iar textul e inspirat și din poveștile echipei, apoi ficționalizat cu multe straturi meta-teatrale. Spune-ne mai multe despre cum ați lucrat. E ceva diferit față de celelalte proiecte în care ai fost implicată? Ce provocări/satisfacții au apărut?
A.C.: Am avut o săptămână, cred, de atelier, dacă îl pot numi așa, în care plecând de la subiectul spectacolului am făcut improvizații pe diverse teme. A fost puțin ciudat la început că ni se propunea des să căutăm posibile conflicte între noi (români și maghiari) și eram atât de în bula mea cumva, că nu vedeam mai departe de realitatea mea în care toți suntem relaxați și colegi buni. Nu înțelegeam de ce trebuie să inventăm uneori conflicte pe care rar sau poate chiar deloc nu le experimentasem până atunci. În momentul în care ne-am afundat în cercetare și documentare, mi-am dat seama că doar am avut norocul până acum să nu am parte de situații de genul și că nu e chiar asta realitatea pentru toată lumea. La spectacol am lucrat în limba engleză, ceea ce mi-a plăcut maxim pentru că tot timpul am avut impresia că limba engleză e una relaxată și mult mai naturală în joc și sincer, încă cred asta. Țin minte că, într-o zi, o scenă, care inițial era în engleză, a trebuit tradusă și jucată în română și mi se părea că nu-mi intră deloc cuvintele în gură.

E.P.: Îmi place foarte mult să lucrez după metoda devised. În calitate de actor, poți fi parte activă, creator și modelator al spectacolului, deoarece ideile tale, materialul rezultat din improvizațiile tale, sunt parte integrantă din spectacolul final. Documentarea comună, imersiunea în subiect te fac mai implicat și au miză și pentru noi, actorii. Există ceva eliberator în faptul că ideile și materialele pe care le propunem vor fi selectate de dramaturgii Alexa Băcanu și Boross Martin, astfel încât, ca actor, ești liber să arunci orice idee îți place, pentru că ele vor fi sortate și selectate de o altă echipă.

Nu am mai lucrat niciodată cu atât de multă recuzită și costume. Trebuie să fii foarte disciplinat pentru a pune toate obiectele și costumele la locul potrivit la momentul potrivit. Aceasta va fi cu siguranță o provocare.

Cum a fost abordată tema asta a interetnicității în spectacol? În ce moduri v-ați apropiat de ea?
E.P.: În ultimii 10 ani am lucrat la 5 proiecte diferite care au pornit de la tema asta, conviețuirea româno-maghiară. În fiecare dintre aceste proiecte am descoperit noi straturi ale subiectului. Inițial, am vrut să lucrez la acest proiect mai mult pentru echipă decât pentru subiect. Dar apoi am avut două zile libere, în care m-am uitat la documentare și am citit articole despre conflictele româno-maghiare de dimineața până seara. Există o mulțime de nemulțumiri și dureri reprimate despre care să vorbim în legătură cu subiectul nostru, iar acest lucru rezonează foarte bine cu motivația personajului meu, Andrea, o regizoare din Budapesta, care vrea să scoată la suprafață aceste traume transgeneraționale reprimate. Aceste două zile de documentare intensă mi-au dat personal, un mare imbold pentru importanța acestui subiect.

A.C.: Plecând de la experiențele proprii ale fiecăruia, am extrapolat spre realități general valabile pe care le trăiesc cele două grupuri. Am cercetat destul de mult zona istorică a evenimentelor la care eu personal sunt VARZĂ și acolo am avut cele mai mari probleme de a genera content. Am avut noroc de colegi mult mai bine informați și am tras cu urechea, am băgat la cap, am furat idei, păreri și am încercat să le înțeleg.

Cum a decurs colaborarea cu echipa artistică, având în vedere că s-a lucrat în trei limbi?
E.P.: Lucrez cu echipa Reactor de 4 ani, așa că în fiecare an îmi este din ce în ce mai ușor să repet și să joc în română. Am folosit mai puțin engleza în ultimii ani, așa că și din acest punct de vedere mă bucur că am un proiect trilingv, pentru că mi-am împrospătat puțin engleza. Practic, folosesc ambele limbi străine în mod incorect și vorbesc cu accent. Dar am învățat să accept acest lucru și să nu mă mai stresez din cauza asta. La începutul procesului a fost puțin obositor să trec de la o limbă la alta. Într-o limbă străină zici des ceea ce poți și nu neapărat ceea ce vrei. În improvizații poate să fie un pic frustrant. Dar, în același timp, a fost o ușurare faptul că regizorul nostru este din Ungaria și, dacă ceva nu a fost clar, am putut să întreb în maghiară.

A.C.: Mie mi s-a părut foarte mișto treaba asta pentru că mi-am antrenat niște mușchi pe care nu i-am mai accesat de ceva timp. Au fost zile când era frustrant că nu reușești să te faci înțeles, frustrarea apoi s-a transformat în amuzament și de la mijlocul proiectului am observat o ușoară îmbunătățire a discursului. Era fain că mi se întâmpla după ce ieșeam de la repetiții să le răspund oamenilor de la magazin sau de pe stradă în engleză. Am prins un glam artistic internațional cu ocazia asta. So, yes, I was very happy to work like this! Thank you all for this opportunity! Love you, kiss, next one let’s hope is French.

Cum crezi că va fi receptat spectacolul?
A.C.: Cu umor! Cu oameni care își vor pune niște întrebări legate de anumite preconcepții. Cu oameni care se vor bucura că se deschid subiecte poate prea puțin vorbite. Cu empatie față de un grup sau altul.

E.P: Aș dori să citez un scurt pasaj din ultimul monolog al personajului meu, Andrea: „Sper că întâlnirea aceasta v-a făcut să vă vedeți într-o altă lumină.” Asta sper.