În luna octombrie are loc premiera spectacolului Dincolo de ora de aur, creat în cadrul proiectului „Fágáș. Perspective multiculturale – consolidarea antreprenoriatului cultural din Cluj-Napoca în context interetnic româno-maghiar” , program finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Spectacolul e o coproducție Reactor- Váróterem Projekt, care pune în discuție conviețuirea multiculturală și are în distribuție o echipă mixtă. Pentru a afla mai multe despre procesul de lucru, i-am invitat pe Alina Mișoc (Reactor de creație și experiment) și Zsolt Csepei (Váróterem Projekt) să ne povestească cum a fost.
La ce lucrezi acum? Care e contextul muncii tale artistice? Ce te interesează și ce anume vrei să descoperi în munca ta de actor/actriță?
Zsolt Csepei: Ups. Tocmai fac supratitrarea pentru „Dincolo de ora de aur”. Un text bilingv supratitrat în două limbi, înseamnă bilingv la pătrat. (râde) Asta fac momentan. În ultima perioadă, datorită unor texte pe care le-am tradus pentru Reactor, am început să mai fac și alte traduceri. Mi-am dat seama că îmi place, are o parte creativă, dar e în același timp foarte concret.
În rest, în ultima vreme, în viața mea artistică parcă am o pauză activă. Cred că sunt două lucruri la care nu lucrez la propriu, dar care rulează permanent în fundal. Vreau să învăț să lucrez singur, să pot duce până la capăt un proiect singur, să învăț să fac planuri, să-mi recablez puțin capul. Până acum am lucrat întotdeauna în grup sau împreună cu cineva, așa era mai ușor pentru mine să iau decizii, să depășesc blocaje sau să am încredere într-o idee.
Pe de altă parte, tot în fundal, rulează un alt proiect, la care am mai avut câteva încercări, dar care pare destul de greu. Va fi un spectacol/expoziție/joc de societate/ performance, nu știu când o să mă apuc concret de el, nu știu dacă va fi gata într-un an sau zece. E un proiect foarte personal, deci are nevoie de timp.
Alina Mișoc: După o pauză destul de mare în care nu am mai lucrat la spectacole pentru copii, pe final de august, am început lucru la un proiect foarte drăguț, o rescriere a poveștii lui Păcală împreună cu o companie independentă cu care am mai colaborat în trecut. Întotdeauna mi se pare o provocare să joci la un public tânăr, extrem de sincer și dur. Ritmul, jocul, prezența se pot modifica pentru un actor care lucrează și în teatrul pentru adulți. De aceea mă atrage ideea de a mixa între cele două, pentru că trebuie să te readaptezi în permanență și să găsești o măsură justă tot timpul. Pe lângă tehnica pe care poate să ți-o aducă teatrul pentru copii, mi se pare un teatru mai necesar pentru că ajută la formarea unor generații. În acest proiect lucrez atât ca actriță, cât și ca actriță-mânuitoare și astfel îmi dezvolt rigoarea și lucrul cu obiectul.
Urmează ca după premiera „Dincolo de ora de aur” să încep repetițiile la un nou proiect Reactor. Sunt nerăbdătoare să lucrez cu Dragoș Mușoiu, un regizor cu care îmi doresc de mult să colaborez și mă încântă ideea că va fi un spectacol colectiv și nu unul de partituri. Îmi place cadrul de basm propus de text, temele abordate și distribuția exclusiv feminină. Universul vizual propus de Mihai Păcurar mă atrage tare fiind foarte creativ, bazat mai mult pe sugestie.
Ai avut parte de tot felul de experiențe la scenă până acum, în spectacole cu procese de lucru diferite. În cazul spectacolului „Dincolo de ora de aur” e vorba despre un proiect care a avut o etapă de laborator, iar textul e inspirat și din poveștile echipei. Spune-ne mai multe despre cum ați lucrat. Se schimbă ceva față de celelalte proiecte în care ai fost implicat/ă? Ce provocări/satisfacții apar?
Zsolt Csepei: Ceea ce era mai puțin obișnuit pentru mine e că știam de la început cum o să arate spațiul de joc și scenografia. De multe ori, la început, avem doar idei și trec multe zile sau săptămâni până ne decidem asupra spațiului. Situația actuală ne-a oferit posibilitatea să ne adaptăm mișcările din start la un spațiu specific. În rest, am avut un workshop de câteva zile și pe baza poveștilor noastre de acolo s-a scris un text. La începutul repetițiilor am improvizat fără text, am căutat lucruri care pun în mișcare personajele, lucruri esențiale pentru ele, am descoperit relații dintre personaje, ne-am prostit cu materialul.
Alina Mișoc: Proiectul a început cu un atelier casting în care ne-am expus părerile și poveștile legate de tema interetnicității, despre ideea de a emigra, despre cum au fost abordate în familiile noastre subiectele astea. Însă dramaturgul proiectului a extins acest atelier și în afara zonei artistice pentru a strânge povești și perspective cât mai diferite, iar când am început lucru la scenă, textul era deja gata, suferind doar foarte mici modificări. Propunerea spațiului ne-a fost prezentată încă de la primele repetiții, așa că a fost mult mai ușor să înțelegem rapid conceptul spectacolului. Ceea ce a fost provocator pentru mine e că a trebuit să joc și în limba maghiară, eu nevorbind maghiară, și că jucăm în permanență raportându-ne la supratitrare ca la un partener.
Cum a fost abordată tema asta a interetnicității în spectacol? În ce moduri v-ați apropiat de ea?
Zsolt Csepei: Întrebarea mai bună era dacă puteam evita tema interactivității. (râde) Suntem trei actori maghiari și trei români, fiecare vorbim în limba noastră maternă, și câteodată încercăm să interacționăm în limba celuilalt. Câteodată suntem naratori, câteodată personaje fictive, cu vieți fictive, într-o societate fictivă, dar care este clona (reușită sau mai puțin reușită) a realității. Spectacolul fiind construit pe relații interpersonale, tema interetnicității apare preponderent în astfel de situații, dar ne folosim și de clișee sau stereotipuri.
Alina Mișoc: Tema interetnicității rămane, din păcate, în continuare un subiect delicat. Cred că ne-am apropiat și nu ne-am apropiat de ea. Uneori, am ales să o tratăm cu distanță, stereotipizând și ironizând anumite lucruri. Pe plan personal, cred că m-a făcut mai conștientă de ce înseamnă să trăiești într-o altă cultură și cât de dificil poate să fie în unele contexte. În ceea ce privește limba maghiară, în continuare mi se pare o limba dificilă, dar am ajuns să mă apropii mai mult de muzicalitatea ei.
Cum crezi că va fi receptat spectacolul?
Zsolt Csepei: Habar n-am. Sper ca lumea să nu ia prea în serios tema.
Alina Mișoc: Sper că va fi receptat ca fiind un spectacol amuzant, cu momente sensibile care încearcă să inițieze un dialog pe subiecte care de multe ori sunt evitate.