Pregătirile pentru premiera Partea 2. Puterea sunt în toi, dar ne-am luat puțin timp să rememorăm câteva momente din timpul repetițiilor care au început în luna iulie. Citiți mai jos o perspectivă extrem de personală a artistelor și artiștilor care au lucrat împreună la acest spectacol, un jurnal colectiv care să vă ofere o privire în culise și câteva indicii despre ce veți putea vedea pe scenă săptămâna viitoare.
5 iulie 2023
Selma
Performerii sunt prinși în pânza albastră din Iubirea, ca niște pești awkward.
Ca niște liceeni care au zis că e o idee bună să facă o petrecere în pijama în școală, dar, odată ajunși, nu prea știu de ce au vrut asta. Mișcările unuia îl trag pe altul la fund.
Mă gândesc că această neîmplinire a unei imagini poetice „e de-acolo”, dar nu-mi dau seama cum. Toată lumea simte că pânza e ceva prea literal.
În zilele următoare, apare Andrada cu rochia ei roșie, apar Cronoșii. Mă gândesc că sunt prea frumoși. Îmi și scapă pe gură ceva prea sincer, Endre se prinde, roșesc; repar cu un „aș plăti să faceți asta la petreceri”. Asta e „de acolo”, e un mod de a lua înapoi puterea de la cei care te-au făcut să simți ceva. Sarcasmul și ironia sunt scutul meu. Și asta e „de acolo”. Notez.
Petro lucrează și pe mine mă emoționează, ca pe un spectator adevărat, modul în care răspund performerii la puterea lui Petro. O văd cum „prinde” câte o postură sau o privire și se duce pe un fir care nu era înainte acolo. La finalul scenei Andradei, Petro o întreabă dacă e bine. Grija asta „nu e de acolo”. Andrada zice „Sunt ok, am intrat din greșeală în poziția de plâns tehnic.” și râde. Și e din nou puternică. Îmi notez în caiet „Andrada: sunt aici și pot să fac asta”.
Asta e „de acolo”.
11 iulie 2023
Roxi
Jocul cu cozi în pătrat. Se spune „joc” și instant îți întinzi mâna spre celălalt, încercând să îi iei coada de la spate. Trebuie să rămâi ultimul cu coadă în pătratul de scotch pe de podea, ca să câștigi. Dar tu ieși prima, hai, a doua – mare loser. Până într-o altă tură de joc, ajungi printre ultimii din pătrat. Deja vrei și tu coada cuiva, nu doar să ți-o aperi. Întinzi mâna spre bucata subțire de material negru, coada Alexandrei, și rămâi tu fără a ta. Jocul cozilor nu e în spectacol, dar ceva din privirea aruncată spre ceilalți și încordare, da.
13 iulie 2023
Roxi
Picioare care ies de sub materialul albastru din Iubirea, de data asta cu capul în jos. Pepeni devorați. Zeamă și semințe pe jos. Meredith Monk și piele de găină. De atunci se repetă cu pâine.
Andrada
Nu vreau să vorbesc despre nicio zi pentru că sunt ale mele! Dar, ok, o să împărtășesc puțin de tot din frumosul trăit de mine în acest proiect BOMBASTIC. O să vorbesc despre ziua în care am stat în public și i-am urmarit pe colegii mei Tavi, Cătă și Endre cum lucrau la o scenă din spectacol, scena Cronoșilor. Momentul acela mi-a venit instant în minte când ni s-a zis să facem asta. Am rămas cu imaginea lor în cap, m-au fascinat. Îmi amintesc și felul în care lucra Petro cu ei, indicațiile pe care le dădea, patosul cu care vorbea cu ei. Dar despre scena respectivă mă gândesc că nu trebuie să vorbesc aici – cine vrea să vadă ce m-a fascinat, să vină la spectacol.
Alexandra B.
Am schițat ideea spațiului pentru Partea a 2-a. Am adus în sală unul dintre obiectele din decorul de la Partea 1. Iubirea. Stema. Stema „the love hoarders”-ilor. Ne-am propus să fie unul dintre obiectele refolosite pentru Puterea. Folosit, amintit, sugerat sau reinterpretat.
Am scos „iubirea” de pe stemă și am lăsat un gol in mijloc. Am amplasat stema în același loc ca la Partea 1. Nu a fost un loc bun. Am mutat-o într-unul din colțurile din fundal. Era prea mare și prea goală fără „iubirea”. Apoi am acoperit-o cu un material fin, catifelat. Apoi am mutat-o în fața ușii, așa ca să încurce la intrarea și ieșirea performerilor. Apoi am lipit-o de unii din pereții laterali, am dezgolit-o și i-am pus luminițe colorate, ca la statuetele cu Isușii și Fecioarele de pe altarele catolice, din casele latino americanilor.
După pauză, Petro ne vorbea despre conceptele spectacolului, despre formele puterii și despre deciziile pe care le vom lua în spectacol din postura de putere pe care ne-o dă funcția noastră în echipă/spectacol. Și atunci mi-am scos încăpățânare și o imagine din sertar; statuie, o construcție, o idee, o răutate, o sensibilitate acoperită, care e ascunsă, care e depozitată, care e protejată pentru mai târziu sau pentru totdeauna.
Am mutat stema lângă peretele opus și am acoperit-o cu o folie neagră din PVC.
PERFECT!
La final am renunțat de tot la ea. V-am mințit! Stema nu și-a căutat poziția în scenă și locul în spectacol pe 13 iulie, ci de-a lungul a mai multor zile. E încă în preajmă.
17 iulie 2023
Selma
Se citește scena zeilor. Actorii sunt foarte nefericiți. Încerc să nu mă molipsesc, dar mor și eu pe dinăuntru, mă simt vinovată. Înțeleg – e în versuri, sunt și cuvinte pretențioase și încă sunt lucruri care sunt acolo doar pentru că îmi plac mie. Nu am încă puterea să renunț la ele, mai sper că, printr-o minune, o să-și găsească locul și durerea zeiței care are un fiu pământean. Oana se prinde de inconsistență, n-o să fie minune. O bag sub preș, dar mi-e clar – povestea aia e din alt spectacol. Mai trec niște zile până zic să tăiem aia. Petro „dirijează”. Pare că aude foarte precis, în capul ei, cum trebuie să sune. Toată lumea merge pe mâna ei, urlând pe dinăuntru. Anticipez momentul când o să devină clară partitura și ce bucuroși o să fim toți. Dar dacă nu se întâmplă? Oare chiar o să funcționeze? Îmi imaginez scena în folderul cu „resturi”. Petro propune ca a doua zi să mergem la țară, la Viștea.
18 iulie 2023
Roxi
Repetiția din şura de la Viştea. Stăm pe jos. Adonis îmi desenează o sirenă pe braț. Iarbă, pietre, nisip, muşchi de pământ pe genunchi. Se taie din text. Se vorbeşte despre zei – voi nu știți încă ce treabă au sau cum arată Zeii. Se repetă scena. 5 oameni stau cocoțați pe un perete de piatră și citesc textul deja decupat. Ăștia sunt Zeii, momentan.
Tavi
Nu credeam că va veni o zi în care va trebui să joc teatru antic cu voce de maestru actor, din anii ’30. Într-o zi de iulie, o mână de actori și actrițe s-au adunat într-o șură din Viștea să facă pe zeii din mitologia greacă. Am trecut de câteva ori prin textul alambicat și ne-am urcat în podul șurii de unde am început să urlăm ca niște zei în călduri. Toți cântam și țipam textul. Îi pierdeam logica de multe ori, nu puneam accentele unde trebuie. Părea amuzant în exterior, dar piticul critic de teatru din capul meu spunea că nu se înțelege ce jucăm. Cred că dacă m-ar fi văzut proful meu din facultate, ar fi zis că sunt o greșeală de admitere și să joc așa la căminul cultural din Poplaca.
Daaar regizoarea noastră cea de toate zilele s-a gândit să se joace cu teatralitatea anilor `30 și să vorbească prin intermediul ei despre putere. Nu pot spune că am avut încredere de la început, că va functiona scena zeilor, daaar i-am băgat piticului critic o bucată de lubeniță în gură, l-am îndulcit ca să pot începe călătoria înspre descoperirea propriului zeu.
Călin Deneș
ViȘTea
Am aflat cu o zi înainte că nu vom repeta la #Reactor, ci la Viștea, în hambar. Eu nu știam unde e Viștea, dar eram bucuros că mai schimbăm peisajul, deși eu am ajuns la repetiții cu întârziere. Am mâncat pepene. Am mers cu mașina până acolo. Am ajuns pe rând. Eu am ajuns cu prima mașină. Cât așteptam să ajungă toată lumea, mă gândeam că mirosul de iarbă verde complementează frumos atmosfera scenelor pe care le lucrăm. Era frumos afară, asta ajuta (cumva). Am început repetiția citind text, un text complicat, care a avut nevoie de multe explicații. S-a explicat. S-a înțeles. Am mâncat pepene pentru prima oară anul ăsta. Am făcut câteva poze. Eram în hambar pentru că înălțimea lui ne ajuta să vizualizăm una dintre scene. Actorii au urcat în podul hambarului, iar restul echipei stătea jos pe o canapea, înghesuită. Atunci am văzut pentru prima oară cum arată scena zeilor. Am mâncat pepene verde și era prima oară vara asta când mâncam și îmi era super poftă. Andrada zicea foc și afară era foarte frumos și cald. Devenise cumva foarte comic: cinci actori, în podul unui hambar, jucau zei. Erau mai sus decât noi, vorbeau tare, acoperiți de un covor tradițional, în hambar. După, am mâncat toți pepene. Seara am mers acasă, deja era întuneric și se vedeau stelele și nu mai stătea nimeni în hambar și mâncasem tot pepenele; de fapt mai era unul pe care nu l-am tăiat, dar nu mai contează. În ziua aia începusem practic o nouă etapă, lucrul la următoarea scenă.
Cineva s-a jucat cu mingea, cineva a cântat sprijinit de un bar imaginar, cineva desena o sirenă, cineva a fost angajată la ghișeul numărul unu, într-o căsuță micuță, cineva se uita peste gard, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, cineva zicea foc și altcineva mânca pepene.
20 iulie 2023
Oana
Apoi, într-o zi, am reluat de la început. În ziua aia cineva a spălat sala și altcineva a condus încălzirea, iar la pauza de prânz am stat unii în curte, unii nu, și am mâncat împreună. Posibil ca după pauză Petro să fi zis „bun, și acum aș vrea să mai facem o dată începutul” și ca altcineva să fi întrebat „de la început început?”. Posibil să fi urmat o negociere despre cum am stabilit că trebuie să înceapă, ce și când. Fiind mai multe variante în aer, posibil să o fi ales pe cea care în ziua aia avea cel mai mult sens. După ce toți am înțeles cum trebuie să înceapă și s-au liniștit vocile actorilor și actrițelor care murmurau „A, daa”, am așteptat să fim cu toții la fel de pregătiți și am început începutul stabilit.
Ei, și brusc.
Din nimic sau din firele astea unite cap la cap, odată ce am început, am mers cu toții împreună. Îi văd pe colegii mei pe scenă și pe cei din sală, e pusă piesa la care a lucrat ieri Adonis și mai văd sau simt ceva ce are o textură foarte particulară. E primul feeling comun pe care îl avem cu toții simultan despre acest spectacol, pe care încă nu-l cunoaștem, dar pe care, în ziua asta, am pus cu toții mâna. Selma deschide încet ușa și văd cum intră cu ea o fâșie de lumină de afară, dar începutul nostru e deja atât de instalat, încât o prinde pe Selma imediat ce intră și o pune încet pe scaun.
După ce începutul se termină, posibil ca Petro să fi zis „bun, haideți să discutăm” și să se fi întors cu gâtul (care nici nu bănuia ce îl așteaptă în proiectul ăsta) către echipă și să fi dat cuvântul oricui și-ar fi dorit să înceapă. Pe rând, am zis cu toții cam același lucru, pentru că în unele zile știi că „asta e”, că ești pe un drum bun, că ceva se arată din nimic sau din firele descâlcite și puse cap la cap.
Douășceva iulie 2023
Selma
„Îmi place să mă uit la bărbați rupând chestii cu dinții.” E notița mea pe ziua respectivă, câtva iulie. Oare să bag asta în text?
Mă uit la stemă și mă gândesc că e un ansamblu de resturi ale lucrurilor în care omenirea a crezut. Văd momente care sigur „sunt de acolo”. Eu parcă tot nu sunt acolo. Mă aștept să se întoarcă oricând toată lumea spre mine și să mă întrebe „Ce cauți aici?”
Textul mi se pare inutil peste tot. Imaginile sunt puternice, performerii sunt prea frumoși.
Citim o nouă versiune a scenei contemporane. Am încercat să rafinez mecanismul cu perspectivele diferite asupra fiecărui gest. Mă gândesc că sunt prea panicată ca să mai simt dacă e bine sau e prost, așa că, în lipsa propriului „feeling”, fac mai mult din ce a propus Petro. Nici ea nu e sigură, dar îmi zic „ea e regizoarea, fac cum zice ea, că ea știe mai bine”. Actorii se străduiesc, dar ceva e off. Iar scena aia rea din tren, care mie îmi plăcea, a picat.
29 iulie 2023
Cătă
Ziua în care totul s-a legat sau Intrarea-n Europa
Totul s-a întâmplat pe 29 Iulie. Într-o zi când băiatul de pe afiș nu era la repetiții. Îmi aduc aminte cu drag și nostalgie ziua aia când a venit decorul și am avut ideea sa îl mutăm pe fiecare scenă. Atunci mi-a venit ideea să facem scena zeilor, doar din picioare; sunt foarte mulțumit și de ideea care mi-a venit în curte, sa fim dezbrăcați pe început și mă bucur mult că a rămas. Efectiv m-am trezit în ziua aia și au venit toate de la sine, scena politicienilor, scena cu ringul de box, scena când intră doi berbeci, scena cu baltagul… ș.a.m.d. Scena cu cine clipește primul, scena cu lăsatul de fumat, scena pinata sau chiar și scena cea mai grea care nu are nume, dar vă pot povesti ce se întâmplă în ea: intră Andrada cu un tort în mână, Tavi se împiedică și cade cu capul în tort, în timp ce eu dansez pe muzică rusească și Oana cântă împreună cu Endre:
„În căsuța cu alune aveau casă doi pitici,
vine pupăza și spune:
vreau să stau și eu aici
pu pu puu pu pu puu
vreau sa stau și eu aici.
pu pu puu pu pu puu
vreau sa stau și eu aici.”
Toate astea au căpătat un nou sens și PUTEREA a căpătat o structură. Simt că în ziua aia am dat totul, iar de-acolo totul a fost simplu. Sper că și ceilalți colegi sunt la fel de entuziasmați de ideile mele.
Petro
Repetiții 16-22
E ultima zi de repetiții înainte de vacanță. Urmează 3 săptămâni în care fiecare ar trebui să nu se mai gândească la spectacol și să plece să își răcorească mintea. Vibe-ul ăsta de vacanță se simte deja de câteva zile, repetițiile merg mai greoi și încă nu avem o structură clară a scenelor.
Mâine e ziua Selmei. Fac o prăjitură de dimineață ca să o pot aduce la repetiții. Mi se pare mai important să încheiem etapa asta sărbătorind, decât să ne forțăm să găsim soluții pe grabă. Avem pauză de masă și îi cântăm Selmei „La mulți ani”. Oana filmează și pune filmarea pe story. Mâncăm prăjitură și râdem în curte.
După pauză, intrăm în studio și începem să discutăm despre una din trecerile din spectacol care presupune mutarea decorului. Oana spune că nu poate fi o singură mutare de decor și că putem instala această convenție de mai multe ori. Luăm fiecare moment pe rând și stabilim cine ce face. Începem să organizăm ordinea scenelor, cu detalii pe fiecare plan (performeri, decor, supratitrare). Selma notează fiecare moment. În sfârșit, curge și se leagă mai firesc ca niciodată. Toată lumea contribuie și e implicată în găsirea soluțiilor– are sens. Îi zic Selmei că mi se pare că suntem pe drumul cel bun. Selma zice că e entuziasmată, se citește foarte clar pe fața ei. Suntem de acord că a fost o zi bună și eficientă. Gata! Putem pleca fără stres în vacanță.
Selma
Cea mai lipsită de așteptări zi. Trecem prin scene. Oana face o remarcă apropos de cum funcționează spațiul. Petro face figura aia de când a primit o întrebare bună. O ia sistematic, scenă cu scenă. Toată lumea învie fix cât o cere această trecere „pe uscat”, prin tot, care se încălzește treptat, un „aha” comun. Nu m-am mai simțit așa în aceeași pagină cu Petro și cu spectacolul de multe zile. E ziua aia când toată lumea are surpriza că lucrurile se leagă. Dopamină!
(Totuși, scena aia contemporană nu e ce trebuie.)
21 august 2023
Alexandra H.
e 21 august. prima zi de repetiții după vacanță. merg spre Reactor cu un nod mic în stomac, cu emoții, dar nerăbdătoare. intru în sală și totul e în plină montare. gradenele sunt date la o parte. miroase a cafea și a nou. pe jos – ecrane, cutii, șuruburi, folie cu bule. printre toate lucrurile împrăștiate, ne salutăm, unii ne îmbrățișăm. afară e caniculă. și în revederea asta e la fel de multă căldură. 5 oameni ne chinuim să deslușim desenele dintr-un manual de instrucțiuni. eu, Tavi și Călin montăm și demontăm același suport de vreo 4 ori. practic, e și o întrecere. e probabil prima oară când aud cuvântul șaibă, sună amuzant. când e gata, ne batem unii pe alții pe spate, că am făcut treabă bună. încet încet, tot spațiul capătă formă.
e 21 august. prima zi de repetiții după vacanță. ziua în care vedem spațiul aproape la fel cum o să îl vedeți și voi când veniți la spectacol. ziua în care mi-am dat seama că mi-a fost tare dor de oamenii ăștia.
23 august 2023
Adonis
Ziua mea
M-am bucurat că, în ultimii ani, de ziua mea, eram la lucru. E ceva stânjenitor când e ziua ta de naștere, mă rog. În perioada asta am o ceață pe ochi, nu în sensul ăla, ci în sensul în care mă gândesc mult la iubire și la suferință. Mă uitam la colegii mei care repetau scena zeilor și îmi era poftă să fiu acolo și să fac așa ca ei. Apoi mă gândeam că mă bucur de prezența mea în acest spectacol, prin muzică; sigur că nu m-am lăsat și mi-am băgat puțin și vocea pe fundal. Mi-a făcut Andrada un tort foarte bun și mi-au cântat colegii foarte fals „la mulți ani” și mă gândeam că ar trebui să fiu puternic perioada asta. În schimb, Petro a ales să vorbească altfel despre putere în spectacolul nostru. Mă gândeam la iubire și că ea, când nu e, e înlocuită de putere, măcar să simți ceva, să te legi de ceva, să îți recâștigi un drept și se poate ajunge departe cu revendicarea asta. Mă gândeam la alți oameni care au probleme mai grave și mă simțeam caraghios. Oana se scapă și îmi zice că o să am un tort de ziua mea, râd, îmi place. Petro se uită la mine și îmi transmite toată gândurile bune și toată puterea de care am nevoie. Mă simt singur și mă simt în siguranță că sunt cu colegii. Doru mi-a făcut cadou două cămăși. Mă gândesc la spectacol și la cum nu putem acoperi tot cu un singur spectacol. Câteva versuri dintr-o piesă compusă pentru spectacol ” P, T, Ț, flioșc, hoșc, C, T, HA, HE, HA”.
30 sau 31 august
Endre
Îmi ies cioacele destul de ok. Mă rog, cele de situație, cele fizice nu sunt diferite în contextul limbii române, dar îmi ies și cele care au la bază limbajul. Trebuie să recunosc că sunt mândru de asta. Cred că cioacele la repetiții sunt necesare. Chiar vitale :)) Dozate cu măsură desigur. Dar chiar cred că sunt importante pentru că pe o parte îți dă posibilitatea să te raportezi la ceea ce faci dintr-o perspectivă foarte ludică și așa poți descoperi nuanțe noi, iar pe de altă parte arăți o latură super sinceră și copilărească din tine celorlalți colegi. Și asta e important. Să te arăți colegilor.
Mă rog, pe lângă asta îmi place să o tachinez pe A. Din fericire la majoritatea proiectelor găsesc pe cineva căruia îi place modul ăsta de apropiere, de a se împrieteni în stilul ăsta de grădiniță. Îmi ești simpatică așa că zic ceva nașpa despre tine.
A: ”Da Petro, nu vrei să ni se vadă fețele?”
Eu: ”Da ce să faci tu cu fața?”