În septembrie are loc premiera spectacolului Partea 2. Puterea, creat în cadrul programului cultural Intersecții, care urmărește relațiile cu străinii/alteritatea, utilizând mijloacele teatrului și filmului.
Pentru a afla mai multe despre noua producție Reactor, am invitat-o pe Petro Ionescu, regizoarea acesteia, să ne spună câteva gânduri înainte de premieră.
Cu toate că mă așteptam ca acest moment să vină mai târziu, în ultimele luni am lucrat la a doua parte a trilogiei Solidarității – un proiect pe care l-am tot rumegat de dinainte de pandemie și pe care mi-am propus să îl extind pe o perioadă de 6 ani. Chiar dacă a pornit ca un impuls intim și personal, am încercat să structurez această trilogie mai tehnic și am apelat la alții mai deștepți ca mine, mai exact la dialectica lui Hegel cu cele trei elemente: teză, antiteză și sinteză. Și așa am ajuns să gândesc cele trei părți ale trilogiei: Iubirea – teza, Puterea – antiteza și Solidaritatea – sinteza, ca fiind niște motoare sau dinamici după care oamenii și societatea se ghidează și funcționează. Evident că am ales doar ce mi-a servit mie din această schemă a dialecticii lui Hegel și am combinat-o cu preocupările mele ce țin de contexte politice și moduri mai puțin ierarhice de lucru în teatru. Probabil că mă interesează să lucrez cu concepte, tot observ asta la mine. Nu prea am fost atrasă de subiecte atunci când am lucrat la un spectacol, nici când lucrez ca dramaturgă, ci mai degrabă de teme/idei și conceptualizarea lor în teatru.
Partea 2. Puterea a fost de la început cea mai grea parte pentru mine. Mă bucur să zic acum, când mai e puțin timp până la premieră, că sunt liniștită în privința asta. Știam că trebuie să fie opusul primei părți, așa cum am zis și mai sus, puterea e gândită, în acest cadru, ca fiind antiteza iubirii. E un gând care poate fi contrazis cu ușurință, dar aici am vrut să mă axez pe partea negativă a puterii, să merg într-un sens extrem sau absolut. Dacă Partea 1. Iubirea a fost conceput ca un spectacol solar, cald, jucăuș, aici am căutat o atmosferă rigidă, neutră. Există și unele scene care sunt construite în oglindă cu unele scene din Partea 1. Iubirea sau elemente care fac trimitere explicit la acest spectacol.
Am hotărât să păstrez și niște constante și să lucrez pentru partea a doua cu majoritatea oamenilor cu care am lucrat și la prima parte. E reconfortant să ai alături artiste și artiști care au urmărit deja traseul și care pot contribui altfel. De exemplu, Cătălin Filip se ocupă acum și de mișcare scenică, dar e și performer. Adonis Tanța nu face parte din această distribuție, dar a compus muzica. Asta nu înseamnă că nu mă bucur de întâlnirea cu persoane noi. Sunt foarte recunoscătoare pentru colaborarea cu Selma Dragoș, care a condus dramaturgia în acest proces destul de alambicat ca structură și registre. Oana Mardare și Endre Racz s-au alăturat distribuției și împreună cu Andrada Balea, Cătă Filip și Tavi Voina (ultimii trei joacă și în Partea 1. Iubirea), aduc super forță. Pentru scenografie, am stabilit de la început să lucrez cu Alexandra Budianu pentru toate cele trei părți și asta ajută foarte mult la coerența demersului. Pe lângă asta, avem niște asistente și un asistent de regie care ne-au ajutat enorm, Călin Deneș fiind și cel care s-a ocupat de montajul video pentru acest spectacol, iar Roxana Țentea ne-a asistat cu atenție și la Partea 1. Iubirea.
Nu știu dacă pot vorbi despre un anumit tip de regie pe care îl practic, există diferențe foarte mari de abordare între Partea 1. Iubirea și Partea 2. Puterea, și în lucrul cu echipa de actori și actrițe, dar și în construcția textului. Ce știu sigur e că am nevoie de un tip de colaborare specifică teatrului devised și că nu pot să lucrez cu tensiune. Chiar dacă e un spectacol despre putere, am încercat să creez un mediu armonios și lejer de lucru.
Cercetarea temei puterii are mai multe puncte de pornire. Dincolo de cele care preiau și răstoarnă idei din Partea 1. Iubirea, unul dintre aspectele pe care ne-am concentrat a fost relația cu străinii în acest oraș. Împreună cu Selma, am început să adunăm materiale și să ajungem la ceva mai particular, așa că ne-am axat mai mult pe accesul și prezența persoanelor imigrante din spațiul non-UE la noi în țară, respectiv în Cluj, care preiau job-uri pentru muncă necalificată. Cred că există un raport de putere foarte vizibil în această situație și, din cercetarea de până acum, reacțiile oamenilor sunt divergente, ceea ce nu e de mirare.
Sper că spectacolul va provoca publicul să chestioneze mai mult relația cu puterea și cu modurile în care ea se declină. E un spectacol care caută, de fapt, multă introspecție, chiar dacă nu pare așa de la bun început. Îmi doresc să nu fie și cred că nu e un spectacol comod, dar asta nu înseamnă că e greoi, dimpotrivă, am lucrat și cu mult umor.
Uite, asta ar fi o altă constantă a acestei trilogii – umorul. Sper să putem păstra o abordare asemănătoare și pentru ultima parte, care nu știu exact când va fi. Mă entuziasmează și mă sperie, în același timp, faptul că, după această premieră, intru în ultima treime a acestui proiect și cea care dă titlul trilogiei. Sunt curioasă care va fi contextul (atât macro- în societate, cât și micro – al meu personal) în care vom vorbi despre solidaritate și cum vor arăta cele trei spectacole jucate consecutiv peste aproximativ doi ani. Spoilerul ar fi că îmi doresc foarte mult, ca la un moment dat, să fie jucate toate trei în aceeași zi, unul după altul, ca un maraton.