În 27 octombrie de la ora 16:00, pe Bulevardul Eroilor, zona Monumentului Memorandiștilor din Cluj, lansăm LOC – o platformă virtuală pentru artă, educație și cercetare, și Orașul viitorului – o primă instalație găzduită pe platformă, care imaginează un posibil spațiu urban din perspectiva copiilor clujeni. Instalația va permite utilizatorilor explorarea machetei virtuale a unei posibile comunități din viitor, așa cum și-o imaginează copiii, la scară mare, o proiecție imersivă cu o lungime de 5 metri. Experiența va fi însoțită de lansarea unei publicații care documentează procesul de creație. Instalația va rămâne expusă în perioada 27 octombrie – 24 noiembrie 2023.
Despre ORAȘUL VIITORULUI:
Cum va arăta orașul de mâine? Această întrebare ne-am pus-o și noi când eram mici, când visam mașini zburătoare și clădiri care sfidează legile gravitației. În prezent, pare că multe dintre proiecțiile noastre s-au adeverit. Trăim cu un picior în viitorul visat acum câteva decenii. Și totuși, viitorul pe care îl visăm acum pare la fel de miraculos și de îndepărtat. Relația noastră cu natura se schimbă cu fiecare an care trece și începem să fim tot mai preocupați de amprenta pe care o lasă civilizația noastră. Ne dorim să construim o lume sustenabilă pentru copiii noștri. Poate ar fi timpul să aflăm cum văd ei viitorul. Cum își imaginează ei că vom locui când vor fi ei adulți?
O echipă formată din artiști ai spațiului de creație și experiment Reactor și specialiști în ecologie a lucrat împreună cu 8 copii din cadrul Școlii Generale Octavian Goga, în cadrul unui workshop interactiv, în care au explorat împreună tema locuirii în viitor. Timp de patru zile, ei și-au imaginat împreună locuința și apoi comunitatea unui viitor posibil, explorând relația cu mediul, cu resursele și cu principiul conlocuirii.
Rezultatul workshop-ului, o machetă virtuală a orașului imaginat de copii, a fost translatat într-o instalație de realitate augmentată pe care vă invităm să o descoperiți cu ajutorul LOC.
Pentru a putea interacționa cu ORAȘULUI VIITORULUI este necesar să aveți un smartphone, o pereche de căști și să aveți aplicația LOC instalată.
În paralel, ORAȘUL VIITORULUI poate fi vizitat, la o scară de dimensiuni mai mici, care să permită explorarea într-un spațiu de dimensiuni reduse (sală de clasă, birou, acasă, stradă), de oriunde există conexiune la internet.
Aplicația se poate downloada în mod gratuit de pe Google Play și App Store, iar linkul va fi disponibil online după lansare.
Echipa Orașul viitorului:
Concept și coordonare: Mihai Păcurar
Facilitare și design workshop: Natalia Ciobanu, Marius Mornea, Delia Gavlițchi
Copii participanți: Amelia Iordache, Andi Gârbovan, Irina Maftei, Luca Lucaciu, Miruna Maxim, Tudor Oltean, Sofia Vlaic, Vlad Matei
Voce ghid: Oana Mardare
Înregistrare și editare audio: Oana Hodade
Implementare realitate augmentată: Augmented Space Agency
Editori publicație: Oana Hodade și Mihai Păcurar
Parteneri: Centrul Cultural Clujean, Clujul Sustenabil, MiniREACTOR
Ce este LOC?
LOC este o platformă dedicată investigării modelelor alternative de locuire din Cluj-Napoca. Are trei componente principale – artă, educație și cercetare – și reunește artiști, oameni de știință și actori ai societății civile, în contextul dezvoltării urbane a unuia dintre cele mai mari orașe din România.
Scopul principal al platformei este de a oferi spațiul și instrumentele pentru ca oamenii care locuiesc în Cluj să exploreze conceptul de locuire în interiorul orașului din perspectiva încălzirii globale, a accesului la resurse, a gentrificării și segregării, a planificării urbane și nu în ultimul rând, a impactului asupra mediului.
Interfața platformei LOC este o aplicație de realitate augmentată care funcționează ca o galerie de proiecte AR. Acestea pot fi accesate fie la fața locului, în orașul Cluj, fie în orice alt mediu, cu un set diferit de instrucțiuni.
Experiențele AR sunt de asemenea menite să fie disponibile pentru studiul la clasă, oferind baza pentru dezbateri asupra subiectelor menționate mai sus.
LOC își propune să creeze un spațiu urban virtual care să fie accesibil prin intermediul unei aplicații mobile. Publicul va putea explora și interacționa cu instalațiile de realitate augmentată, fie din puncte prestabilite din spațiul urban, fie din propria locuință.
Acest proiect se va întinde pe mai mulți ani, fiecare etapă a proiectului dezvoltând o instalație nouă, aplicată pe un spațiu real al orașului Cluj. De-a lungul timpului, LOC va forma o rețea de locații virtuale care vor sta la dispoziția artiștilor invitați pentru crearea de lucrări site-specific de realitate augmentată.
Ca lucrare de artă virtuală, LOC comentează asupra relației pe care o avem cu realitatea imediată, în acest caz cu realitatea urbană, și asupra relației pe care o avem cu locul în care locuim. Proiectul este o unealtă de comunicare a ideilor și un manifest asupra dreptului la exprimare în și asupra spațiului public.
LOC este un proiect dezvoltat de artistul Mihai Păcurar.
Mihai Păcurar este artist interdisciplinar. Creația lui cuprinde un spectru larg de medii interconectate. Principala arie a preocupărilor sale artistice a fost în mare parte teatrul. A lucrat ca scenograf și artist video la peste 80 de producții, atât în spații de stat, cât și în spații independente. Abordarea lui în ceea ce privește scenografia a fost mereu una sintetică, migrând în ultimii ani înspre structuri din ce în ce mai conceptuale, în timp ce creația video a alunecat în timp înspre structuri din ce în ce mai libere, mai supuse întâmplării.
Munca cu imaginile s-a dezvoltat și în afara teatrului, în principal ca parte a unor instalații pe care le-a creat împreună cu artiști din domenii diferite. Prin acestea a explorat teme ca percepția, impactul virtualului asupra analogului sau posibilitățile creative ale haosului. A fost mereu interesat de morfologia politică a spațiului ca loc de întâlnire, deci într-un fel, toate lucrările sale se pot considera ca fiind site-specific. Preocupările lui investighează de obicei relațiile care apar în triunghiul om-mediu-tehnologie și au o puternică tentă ecologistă.
În continuare, Mihai este interesat să exploreze posibilitățile de intersecție ale artei și tehnologiei pentru a crea o platformă de cercetare și educație și să ducă mai departe linia experimentelor de imagine și sunet în cadrul companiei pe care o conduce în cadrul Teatrului Postnațional Interfonic.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.