Pe 19 octombrie, am lansat LOC. Parcul central. Instalația care permite explorarea biodiversității parcului și care va rămâne expusă până pe 16 noiembrie.
Pentru a afla mai multe despre această instalație și despre lucrările pe care le conține, am cules informații de la artiștii și artistele care au contribuit la acest proiect: Mihai Păcurar (inițiatorul platformei LOC, artist interdisciplinar, creatorul lucrării Păsări din parc), Ioana Hogman (artistă interdisciplinară, creatoarea instalației Monumente ale latenței), Marius Mornea (activist de mediu, creatorul lucrării Paletar de maluri) și Orsolya Gál (artistă vizuală, creatoarea lucrării Labirint).
Aplicația LOC se poate downloada în mod gratuit de pe Google Play și App Store. Pentru a instala aplicația aveți mai multe variante: 1) via website-ul www.loc-cj.ro prin scanarea codului QR sau accesarea link-ului de download, indiferent de sistemul de operare al telefonului 2) direct în Google Play sau App Store căutând „LOC Cluj-Napoca”. Odată deschisă aplicația, se accesează Parcul Central, cel de-al doilea proiect găzduit de LOC. Urmați instrucțiunile pas cu pas pentru explorarea biodiversității Parcului Central.
Mihai Păcurar: În 2023 am inițiat împreună cu Reactor de creație și experiment platforma LOC – loc-cj.ro – o aplicație de realitate augmentată pentru artă, educație și cercetare pentru coabitare în mediul urban care aduce laolaltă artiști, activiști, cercetători și oameni interesați de explorarea modelelor alternative de negociere interspecii a spațiului comun.
Cred că platforma LOC are ca scop, printre altele, explorarea acestor tipuri de relații și investigarea căilor prin care locuitorii unui oraș pot deveni mai conștienți de raporturile care există între ei și acest organism complex care este orașul. Biodiversitatea este unul din cele mai importante paliere a discuției despre viitor, despre felul în care integrăm și ne integrăm în spațiul în care locuim.
Procesul de apropiere de ideea de biodiversitate a parcului, ca de altfel a oricărui spațiu hibrid natural / urban s-a făcut extrem de lent. Îmi aduc aminte momente dinainte de marea toaletare, când încă nu locuiam în Cluj, dar îl vizitam, și știu sigur că nu aveam încă conștiința prezenței unui strat de prezență non umană. Sigur, e acolo, dar e ceva ce subsumăm ideii de areal de recreație. A doua etapă a apropierii s-a produs odată cu politica permisivă în ceea ce privește spațiile verzi, folosirea hamacelor, acel val de invazie molcomă a unui spațiu de care am fost privați multe decenii. A treia etapă e cea în care am început să fiu tot mai atent la urmele lăsate în textura parcului de activitățile umane. Aici aș include pierderea spațiului verde în zona hamacelor, interacțiunile nesănătoase cu păsările de pe lac, și mai ales urmele rămase în parc după trecerea valului de festivaluri. Aici mi-a rămas în minte o sintagmă folosită de Marius în prima zi a întâlnirii noastre pentru acest proiect: podea tehnică. Parcul este folosit de multe ori pe post de structură tehnică pentru diverse activități recreative, și ca o podea tehnică este reparat după fiecare folosire. Doar că aceste cicluri de uzură și reparare, chiar dacă păstrează iluzia unui spațiu natural îngrijit, duc în timp la sterilizarea lui, punându-și amprenta pe ceea ce ar putea să fie un nivel diferit al biodiversității acestui spațiu.
Acesta este un nivel pe care mi-am dorit să-l explorez împreună cu artiștii și cercetătorii invitați.
Ca orice proiect pilot, în care se testează o sumedenie de parametri, Parcul Central își propune să testeze câteva modalități de a ajunge la locuitorii orașului care vor interacționa cu instalațiile. Sper ca în timp aceste proiecte să devină mai ample și mai integrale felului în care ne educăm și ne jucăm învățând să locuim împreună.
Ioana Hogman: Seria MONUMENTE ALE LATENȚEI este o propunere de explorare a relației cu Parcul Central din perspectiva conviețuirii. Latența este un teren al relațiilor posibile. În funcție de felul în care acționăm asupra mediului din care facem parte, mai multe scenarii devin posibile, mai multe proiecții despre viitor. La fel ca aceste scenarii, monumentele nu sunt înghețate în timp, aflându-se într-un proces de continuă transformare, influenţat de relațiile pe care le stabilim cu celelalte forme de viață cu care împărțim spațiul Parcului.
Punctul de pornire în proiect a fost relația cu insectele, intenția fiind aceea de a folosi spațiul parcului ca zonă de explorare a acestei relații printr-o experiență mediată de cadrul realității augmentate. A doua etapă este cea în care am înțeles că eu construiesc de ceva vreme o relație incrementală, dar constantă cu plantele, cu diverse forme de vegetație, și că s-ar putea ca insectele să fie un pretext pentru a mă adânci și mai tare în această relație. Aceste două faze sunt intermediate de un moment pe care-l putem numi moment cheie, o plimbare în parc în care s-au întâlnit concomitent mai multe fire, dar mai ales eu m-am întâlnit cu spațiul parcului într-un mod intim, concret. Această zonă de intersecție, suprapunere și împletire a generat spontan ceea ce numesc acum monumente ale latenței.
Marius Mornea: Pentru mine procesul a fost unul deschis, fără o definiție clară sau un set de așteptări conturat inițial, motiv pentru care a devenit rapid imprevizibil și divergent. Tematic am pornit de la tensiunea dintre antropic și sălbatic, între vizibil și invizibil, între implicit și explicit. De exemplu: Ce înseamnă că Parcul Mare este verde? Are copaci, are biodiversitate mare, oferă umbră, liniște, odihnă, aer curat, un spațiu sigur de joacă, socializare? Ce oferă acest parc celorlalte specii conlocuitoare?
Încet au apărut câteva teme mai mari: distanța la care interacțiunea cu alte specii e o observație prietenoasă și nu hărțuire; hărțile invizibile ale parcului – căldură, zgomot, viață, timp; personificarea elementelor naturale. Pentru că mi-am ales ca temă apa, am devenit curios de granița dintre lumi: malurile și designul lor care impactează puternic relația noastră cu lumea subacvatică și accesibilitatea ei pentru toate speciile.
După o incursiune bogată în istoria parcului, plină de transformări, personalități, simboluri și roluri sociale, mi-am dat seama că larvele de trihoptere sunt un martor imparțial al istoriei multispecii a parcului. Prin obiceiul lor de a folosi fragmente din mediu pentru a-și construi adăpost, mediază și reunesc toate urmele lăsate atât de oameni, cât și de alte vietăți sau chiar fenomene naturale. Casele lor devin un limbaj neutru care poate fi interpretat atât de oameni, cât și de alte vietăți. Așa s-a născut Muzeul Caselor de Trihoptere.
Orsolya Gál: Ideea labirintului s-a născut în timpul discuțiilor cu biologii care au făcut parte din echipa LOC, când s-a confirmat pentru mine necesitatea introducerii a unei „insule” unde regulile sunt altele decât în parc, pentru a contribui la o biodiversitate mai bogată, un mediu mai natural, prietenos, inclusiv cu animale și plante. La început am considerat această „insulă” un loc cu limite clare, un fel de sanctuar unde, din cauza obstacolelor care se rezultă din felul în care este conceput spațiul, oamenii ar avea acces doar în anumite condiții.
Treptat, acest sanctuar a devenit un labirint cu alei delimitate de copaci înșiruiți, bidimensionali, cu o distanță mică între ei. Bidimensionalitatea elementelor din labirint subliniază ideea de „artificial”, de spațiu cu „alte reguli”, ieșit din comun. Regulile sunt simple, drumul trebuie parcurs astfel încât să urmărească aleile, iar dacă vizitatorul încearcă altă direcție decât cea predefinită, imaginea se întunecă și trebuie să revină pe traseu. În interiorul labirintului găsim două obiecte numite „megaliți”, astfel poziționate încât desenul de pe suprafața pietrelor poate fi observat parțial. Desenele reprezintă două imagini asemănătoare cu copacul vieții: situația actuală, un copac cu informațiile primite de la biologi, și un scenariu posibil în viitor, în cazul în care respectăm niște reguli simple, similare cu urmărirea aleilor din labirint, care ar ajuta la creșterea biodiversității din Parc. Pentru respectarea regulilor, în schimb, este nevoie de respect față de natură și modestie din partea noastră, a tuturor.
Proiect inițiat și dezvoltat de Reactor de creație și experiment. Parteneri: Clujul Sustenabil, Centrul Cultural Clujean, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai
Modul de realitate augmentată implementat de Augmented Space Agency
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Proiect sprijinit de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.