La final de an, Reactor va prezenta avanpremiera spectacolului radiofonic „PUNTEA (proiecții colective pentru un viitor incert)”, primul spectacol realizat în co-producție de Reactor și Teatrul Național Radiofonic. Textul și regia sunt semnate de Oana Hodade, artistă multidisciplinară cu care am colaborat în diferite proiecte și pe care am rugat-o să ne povestească mai multe despre lucrul la acest spectacol.
Subiectul preocupărilor mele artistice din ultimii ani este relaționarea interumană și microcomunitățile în care funcționăm în diferite grade de intimitate – cuplu, familie, grup de prieteni, grup social, grup profesional. E o preocupare mai întâi personală care se răsfrânge în observații și pe plan artistic. Iar o întrebare care planează asupra ceea ce fac în ultimul timp e „cum se simte” – ce texturi emoționale au lucrurile, oamenii, experiențele. Pe teren sonor, cercetarea mea se învârte în jurul conceptului de peisaj emoțional și straturile noastre mai profunde accesate prin muzică și sunet.
Întrebările de la care am pornit pentru acest spectacol sunt: ne putem imagina un viitor colectiv? Dacă da, cum sună multiplele lui versiuni? Și mi-am dorit să deschid dialogul către ceilalți, să nu brodez pe tema aceasta singură. Am început deci cu un workshop de storytelling condus de Ana Maria Ciobanu de la DOR care a deschis nenumărate ipoteze despre viitorul nostru ca indivizi, ca grup, ca societate. Am lucrat împreună cu participanții pe multe sticky-notes, ceea ce a însemnat că la finalul workshopului am avut un morman de idei fragmentate, senzații și gânduri de câteva cuvinte din care am compus textul spectacolului – e un detaliu important al procesului de lucru, care oglindește una dintre ideile spectacolului: viitorul se naște din intențiile și acțiunile noastre comune.
Pe de o parte, am scris textul având atmosfera spectacolului în minte. Am vrut de la început să las loc muzicii compuse de Vlaicu Golcea, care are o importanță la fel de mare în demers ca și ideile vehiculate prin intermediul textului. De cele mai multe ori, impresiile nu ni se articulează prin cuvinte, ci altele sunt canalele potrivite – aici, e întreaga atmosferă pe care o creează muzica și sound designul. Pe de altă parte, conducând întregul proces ca dramaturgă și regizoare, am avut libertatea să integrez sugestiile și inputurile radical diferite ale celor care au intrat în contact cu materialul în diferitele etape de lucru, în măsura în care am rezonat cu ele. M-a interesat în mod special – revenind constant la noțiunea de proiecții colective – la ce duce această deschidere și cum modelează ea spectacolul.
Cred că responsabilitate e un cuvânt important în raport cu viitorul. Navigăm scenarii din cele mai sumbre despre ce ne așteaptă cu o pasivitate înspăimântătoare, ca și când nu ne privesc direct, ca și când nu suntem direct responsabili pentru ce construim pentru noi și pentru generațiile ce vin după. Dar poate că e nevoie de ceva foarte puternic să ne trezească spiritul și să ne facă să acționăm, să înțelegem că viitorul nu e un tărâm utopic pe care-l vom accesa în spatele unui portal, ci vine cu fiecare pas și fiecare respirație a noastră. Ce îmi propun cu această călătorie emoțională e să provoc subtil câteva subiecte de gândire și, sper eu, impulsul de a acționa.
Spre deosebire de un spectacol pe scenă, aici e vorba exclusiv de material sonor, deci material emoțional. Vocile actorilor devin o plastilină de aceeași calitate ca și muzica. E un raport intim și foarte personal pe care un spectacol de teatru sonor îl propune ascultătorului – se naște doar din disponibilitatea acestuia de a se lăsa dus de ceea ce aude și de a-și accesa propriul imaginar și afectul. Vor fi atâtea reprezentări ale acestui spectacol câți auditori va avea, și toate vor fi diferite între ele.