proces_exeunt_lucia

proces_exeunt_lucia

Ne gândim constant la ce lucrăm și vrem să vă spunem și vouă. Credem că relația dintre creatori și spectatori continuă mult timp după ce spectacolul s-a încheiat și ne dorim să aflați la ce ne gândim când creăm, care sunt provocările noastre și cum ajung să se nască produsele pe care le vedeți. De aceea, secțiunea #blogreactor vă aduce texte, colaje și gânduri ale artiștilor din spatele proceselor de lucru.

Lucia Mărneanu este actriță și ilustratoare, artistă cu un univers care surprinde, șochează și îți dă speranță la fiecare pas. Vă lasăm mai jos câteva gânduri ale Luciei despre lucrul la Exeunt:

Cel mai simplu e să vorbesc despre cum am ajuns la personajul pe care îl interpretez în Exeunt, cel al nepoatei de bunică care se privește în oglindă. Alte spoilere nu dau.

Una dintre temele de improvizație pe care ni le-a dat Bobi P. la un moment dat a fost să ne imaginăm că participăm undeva peste vreo 50-60 de ani la un show tv de felul X Factor sau Românii au talent. Trebuia să ne gândim la un talent al viitorului și să fabricăm o poveste de viață a personajului nostru, în felul celor care apar pe ecrane la tipul ăsta de emisiuni… ce anume ne-a motivat personajul să participe la show, drama pe care personajul o are în spate – prin excelență vandabilă în contextul industriei tv etc. Rezultatul final al improvizației trebuia să fie un fel de self-tape trimis organizatorilor concursului. Eu m-am gândit atunci că sigur în vreo 50-60 de ani aparatura pe care o folosim astăzi va deveni vetustă, expirată, patinată. Așa că mi-am zis că talentul meu peste 50 de ani va fi exact capacitatea de a opera cu aparatura vintage, adică cu… un laptop. Îmi trebuia și un touch mai personal pentru povestea asta, așa că m-am gândit că figura unei bunici care să mă fi învățat skillurile astea ar fi binevenită. Pe bunică am numit-o Lucia, exact ca pe mine. Iar pe mine m-am denumit Elize și m-am prezentat ca fiind o studentă la Universitatea Tehnică Central Europeană.

Mai sus sunt câteva cadre din acest self-tape iar mai jos e un extras verbal:

”Pe bunica mea o chema Lucia, aici e o reprezentare a ei pe un suport fotografic, un suport de acum 56 de ani, păstrat intact până astăzi. Am ales specific această imagine mai veche a ei – aici avea în jur de 28, 29 de ani – ca să vă arăt cât de bine semănăm și ca să evit de fapt să v-o arăt la bătrânețe, când bunica nu mai era într-o formă prea bună. Toată această aparatură a aparținut bunicii mele… o baterie externă, un mobil, un feon, un proiector…. sunt, practic, obiecte foarte prețioase, obiecte de colecție de acum aproximativ 50-60 de ani. Pentru mine, lumea tehnologică a Luciei era, atunci când eram mică, playgroundul meu, un adevărat parc de distracții… m-a fascinat întotdeauna concretețea acestor aparate vechi… vedeți, au cabluri, ștechere, taste fizice chiar, butoane, baterii și încărcătoare imense… Da, cumva prin dimensiunea lor neobișnuit de mare, prin stângăcia asta și primitivismul lor, mie mi-au semănat dintotdeauna cu niște aparate din desene animate, cu un fel de jucării… ele, și pentru asta le sunt recunoscătoare că există, reprezintă de altfel începutul curiozității mele pentru lumea tehnologiei… care până la urmă a devenit obiectul profesiei mele. Ultimii 4-5 ani din viața ei, bunica i-a petrecut într-o foarte mare tristețe, într-o muțenie aproape, nu știu… o alienare completă, vecină cu demența, din care n-am reușit s-o scot. A murit anul trecut, la 84 de ani. Motivul pentru care n-a avut deloc o moarte ușoară, cel puțin din punct de vedere psihic, e că a fost până în ultimul moment extrem de afectată de exteriorul care o depășea, pe care nu-l înțelegea… o copleșea, practic, cu neîncetata lui inovație tehnologică. Lucia, la fel ca mulți dintre bătrânii de azi, n-a putut să țină pasul cu prezentul.”

Pornind de la rezultatul acestei improvizații, Lavinia B. a explorat mai departe, printr-un text, relația nepoată-bunică, cu toată oglindirea pe care relația o presupune, toată vina, toată fragilitatea, toate necunoscutele și toată iubirea. Textul respectiv, de data asta potențat de un alt setting – spațiul intim al unei băi – a intrat in versiunea finală a spectacolului. Vă invit să ne priviți.