#blogreactor: Gânduri despre Exeunt de la Lavinia Braniște

#blogreactor: Gânduri despre Exeunt de la Lavinia Braniște

Ne gândim constant la ce lucrăm și vrem să vă spunem și vouă. Credem că relația dintre creatori și spectatori continuă mult timp după ce spectacolul s-a încheiat și ne dorim să aflați la ce ne gândim când creăm, care sunt provocările noastre și cum ajung să se nască produsele pe care le vedeți. De aceea, secțiunea #blogreactor vă aduce texte, colaje, gânduri ale artiștilor din spatele proceselor de lucru.

Lavinia Braniște este prozatoare, traducătoare și dramaturgă pe care am cunoscut-o în ediția din 2017 a Drama 5 și care anul acesta a revenit la Reactor ca autoare a textelor primului nostru spectacol realizat exclusiv pentru online, Exeunt.

Am acceptat cu entuziasm și curiozitate propunerea de a participa la proiect. Mă bucur întotdeauna când oamenii mă cheamă să facem lucruri împreună, asta înseamnă că au încredere în mine sau, măcar, că sunt și ei curioși de ce-aș fi în stare să fac.

Meseria de scriitor e una solitară, așa că pentru mine provocarea cea mai mare a fost lucrul în echipă, și încă într-o echipă destul de mare. Procesul acesta a fost pentru mine un test – primul de acest gen din viața mea profesională – legat de relația mea cu scrisul meu: dacă pot scrie respectând anumite instrucțiuni și constrângeri, dacă pot include în texte teme care nu sunt neapărat aproape de sufletul meu, dacă pot pune cap la cap piese de puzzle, dacă pot respecta deadline-uri strânse sau dacă mă lasă inima să arăt ciorne și bucăți de text în lucru, ceea ce de obicei detest să fac.

N-a fot ușor, dar nici extrem de greu, și mi-am dat seama că misiunea mea n-a fost nici pe departe cea mai complicată în acest demers când spectacolul a început să se coaguleze și să se asambleze și am văzut ce responsabilități uriașe au alte persoane din echipă.

O problemă pe care am avut-o și care mi-a dat în permanență o strângere de inimă (venită – sunt conștientă – din ezitările mele provocate de lipsa de experiență în domeniu) a fost că nu mi-a fost clar cât de mult pot sau am voie sau e corect sau e diplomat sau e profesionist să mă bat sau să susțin sau să insist sau să apăr sau să-mi impun ideile mele. A fost o oscilație permanentă și o chestiune care până la urmă s-a reglat de la sine, din interacțiunea cu echipa, care, spre norocul meu, a fost extraordinară.