Robert Kocsis - despre spațiu comun

Robert Kocsis - despre spațiu comun

Pe 14 decembrie, la Reactor, ne întâlnim cu colegul și regizorul Robert Kocsis într-un format nou, performance-ul „For What It’s Worth”, în care ne propune un mix între spectacol și TED Talk. În ultimele luni, Robert a chestionat opțiunile politice și polarizarea societății și a căutat mai mult incluziunea decât excluderea. Mai multe despre procesul său de lucru ne zice chiar Robert în rândurile de mai jos.

În crearea așa-zisului performance am încercat de foarte mult timp să caut și să cunosc perspective politice diferite. În contexte informale, la bere, la meci, în mașină, la plimbare. Așa a început tot. Pe mine mă sperie puternic polarizarea care există; nu îmi place deloc că atât de des stăm doar cu persoane cu care suntem de acord. Nu cred că ajută cu absolut nimic și nu cred că ar trebui să ne mândrim cu asta. Ajungem să trăim realități diferite și ne concentrăm prea mult pe de ce un om e cum e și prea puțin pe motivul pentru care ajunge așa. Consider că atunci când cauți motivul, ajungi să înțelegi.

Atunci când s-au anulat alegerile, am început să stau cu persoane care nu ar vota ce aș vota eu. Și am vorbit. Și ne-am dat seama că avem aceleași probleme. De aici am continuat: caut prin acest performance să aflu dacă putem fi împreună atunci când avem aceleași probleme. Uneori mă gândesc că e utopic, imposibil, fără sens. Dar vreau să fac această căutare.

Eu, ca om, am nevoie de mult timp să mă explic, să transmit ideea pe care o am, să mă fac înțeles. Și din asta a venit conceptul. Eu îmi explic gândurile foarte mult prin artă: muzică, teatru, proză, pictură. Atunci când un produs artistic mă face să spun „da, bă, acum are sens ce am gândit”, îmi dau seama că m-a ajutat să îmi clarific gândurile. Și asta va fi mult în performance: despre cum arta mă ajută să explic ce cred eu despre politică și viață.

M-am gândit cum TED Talk-urile sunt locuri în care se bate mult din gură pe un subiect. Asta vreau să fac. Și să văd ce reacții primesc și ce putem discuta mai departe. Simon Stone are un TED Talk mișto în care îți explică cum să faci regie de teatru în vreo 10 minute. Am zis că dacă o să țin eu vreodată un TED Talk, o să îl refac unu la unu și la final o să spun asta și cum cred că nu există originalitate. Și că dacă cineva a făcut ceva bine sau a zis ceva bine, tu du mai departe fără rușine. Nu o să refac TED Talk-ul, dar gândul ăsta m-a ajutat să duc conceptul mai departe: să „fur” din produse artistice care mi-au plăcut și să văd cum adaptez. Dacă un artist a găsit un mod bun de a transmite ceva, vreau să folosesc și eu modul lui. Voi cita în timpul performance-ului acești artiști, fiindcă merită toată atenția. Și consider că sunt artiști care, concentrându-se pe uman, vorbesc cum trebuie despre politic.

Vreau ca acest performance, această întâlnire între persoane diferite, să fie un spațiu comun, să nu fie format prin excludere, ci prin înțelegere, creștere și chiar eșec. Un spațiu în care să nu se sară cu concluzii și etichete atunci când spui ceva, ci să se caute de ce se spune acel ceva. Suntem într-o perioadă în care, de multe ori, spațiul comun se construiește prin excludere mult prea strictă. Oare ne ajută cu adevărat asta?

Sper ca publicul să fie deschis la dialog, fiindcă o să-i invit. Sper ca publicul să nu tragă concluzii pripite fără să discute. Sper să apară reacții cât mai variate și sincere, fiindcă vreau să le văd, să le cunosc și să înțeleg de ce apar.

Să vină ca și cum nu știu nimic despre teatru, să vină ca într-un spațiu în care e ok să îți spui gândurile. Fiindcă, dacă nu avem locuri în care să ne spunem gândurile, le ascundem și ne comportăm la fel doar cu cei care ni le acceptă. Și așa nu creștem, dacă nu există un spațiu comun.


Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectul sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.