#bilanț2020

#bilanț2020

Am ajuns la al 6-lea bilanț anual! *gif cu ceva care să conțină mirare, entuziasm, dar și încredere și mândrie, fără să pară arogant*. Uitându-ne iar în spate, e greu să spunem ce nu s-a mai spus despre anul 2020. Așa că o să sărim introducerea.

*hop*

Pe scurt, noi am încercat să ne ținem de treabă și, ca de fiecare dată, asta ne-a salvat #awww.

Iată cu ce ne-am ținut ocupați:

  • Am continuat programul multianual, demarat în 2019, Decalaj. Narațiuni intergeneraționale, prin care ne-am propus să scurtăm distanțele dintre generații. Ceea ce a devenit o dublă provocare în vremuri de pandemie, dar din fericire nu ne-au lipsit întâlnirile consistente care să ne motiveze. 
  • Am demarat programul multianual Postuman. Abordări performative, conceput ca o formă de a reflecta asupra implicațiilor tehnologiei în viața omului modern. Ce moment bun, nu?
  • Ne-am bucurat să putem organiza, în format fizic, cele două programe de rezidență: Fresh Start – rezidențe de creație pentru tineri absolvenți, aflat la ediția a IV-a și Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică, aflat la ediția a V-a, iar partenerii noștri de la LiterNet au publicat cele 5 piese de teatru scrise în cadrul Drama 5, ediția a IV-a.
  • În plus, prin proiectele Corelații, Exerciții de sincronizare, Investigarea orașului – laborator de teatru documentar, am continuat să lucrăm pe direcțiile principale ale spațiului: dramaturgia contemporană, teatrul documentar, experimentul și cercetarea artistică.
  • În tot acest timp, echipa MiniReactor și-a continuat demersul de stimulare a creației de texte pentru copii și de dezvoltare a unor oferte culturale în acord cu timpul și mijloacele actuale. Vă încurajăm să răsfoiți cele 7 piese scrise în proiectul START. Dramaturgie pentru copii pe site-ul LiterNet, și să vedeți episoadele create pe baza celor 12 texte scrise de cei mici în proiectul MiniTEXTE. Cuvinte de copii.

Și pentru că iarna se numără premierele, refacem timeline-ul ultimelor titluri din repertoriu, pe care sperăm să aveți ocazia să le vedeți cât de repede, live sau online.

  • Spectacolul (IN)CORECT a ieșit la public în 14 februarie 2020, fiind a doua producție din programul multianual Decalaj. Narațiuni intergeneraționale.
  • În 22 mai 2020, Exeunt a marcat ieșirea din lockdown, dar și prima ieșire la public online și prima producție din programul multianual Postuman. Abordări performative.
  • Spectacolul nostru aproape De neconceput, a avut premiera pe 8 iulie 2020, tot online, în cadrul proiectului Corelații.
  • În 25 iulie 2020 ne-am adunat în curte să vedem pe viu Not another online performance, rezultatul rezidenței artistice pe care a avut-o colegul nostru Raul Coldea în cadrul programul Decalaj. Narațiuni intergeneraționale.
  • În 17 septembrie 2020, în scurta perioadă în care am putut reveni la public, v-am arătat Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, spectacol produs în cadrul Drama 5. Ediția a V-a.
  • După o lungă perioadă de adaptare și incubare, a venit În sfârșit sfârșitul, pe 29 septembrie 2020, tot în cadrul proiectului Corelații, momentan doar în varianta filmată, așteptând cu nerăbdare o premieră în carne și oase.
  • În timp ce locuim, acțiunea performativă online concepută de Mihai Păcurar în cadrul proiectului Investigarea orașului – laborator de teatru documentar, ne-a adunat pe toți împreună, în 31 octombrie 2020, în infinita lume digitală, și ne-a promis că putem găsi noi moduri de a fi împreună în același timp, în același oraș.
  • Despre Restul vieții noastre ne-au vorbit rezidenții Fresh Start, în 18 noiembrie, tot pe micile ecrane.
  • Și încă nu știți cum arată Interior-lumină, al doilea spectacol produs în programul Postuman. Abordări performative, pe care abia așteptăm să vi-l arătăm cu prima ocazie, în 2021.
  • Iar la MiniReactor, Fereastra care n-avea somn a scos nasul în lume pe 5 noiembrie 2020, din nou în variantă filmată, un spectacol realizat în cadrul proiectului START. Dramaturgie pentru copii. A urmat seria MiniTexte, din cadrul proiectului MiniTexte. Cuvinte de copii, conținând 12 episoade, scrise de copii și transpuse pe video de către artiștii noștri.


Am încercat să profităm de timpul primit anul acesta pentru a ne dezvolta în direcții noi, sau pentru a oferi publicului oportunități de dezvoltare, în cadrul următoarelor ateliere:

  • Atelier de video storytelling cu Janek Turkowski și Iwona Nowacka (Polonia)
  • Atelier de practice microperformative cu Lucie Strecker și Jens Hauser (Germania)
  • Atelier de scriere dramatică pentru elevi și studenți cu Ana Cucu Popescu
  • Atelier de critică de teatru pentru tineri cu Cristina Rusiecki
  • Încercări fictive de proximitate – atelier de scriere cu Ioana Hogman
  • Atelierele de mediere culturală Framework, cu Raul Coldea


2020 a fost și anul în care am aflat că nu e neapărat nevoie de o dubă ca să ajungi la festivaluri. Asta nu înseamnă că nu suntem supermeganerăbdători să o folosim din nou. Cu sau fără dubiță, am ajuns anul ăsta la:

  • 11plus1 independent/contemporan, Craiova
  • FEST- FDR, Festival al Dramaturgiei Românești, Timișoara
  • Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, Cluj
  • TIFF – Transilvania International Film Festival, Cluj
  • Festivalul DbutanT, Sfântu Gheroghe & Constanța
  • Bucharest Fringe – Maratonul teatrului independent, București
  • Festivalului Internațional al Teatrului de Studio DaFeSt, Pitești
  • Microstagiune de teatru independent, Slobozia
  • Festivalul STUDIO – Întâlnirea Școlilor de Teatru, Târgu-Mureș
  • Microstagiune aniversară online Yorick Stúdió, Târgu Mureș
  • Festivalul Puppets Occupy Street, Craiova 
  • Festivalul stradal WonderPuck, Cluj
  • Jazz in the Street, Cluj

Stagiunea de teatru susținută de Reactor la Zalău, începută în 2019, a continuat în 2020 cu o nouă serie de reprezentații. Din păcate, pandemia a suspendat activitățile, dar vom reveni acolo în 2021.


din seria #alterealizăriimportante

Ne-a salvat umoru`

În aprilie, cu #filtrudoru


Pus grămadă, 2020 a însemnat:

  • 84 de evenimente culturale organizate de Reactor
  • 20 de evenimente culturale organizate de MiniReactor
  • 5 premiere Reactor
  • o premieră MiniReactor și o serie de 12 episoade scurte scrise de copii
  • 27 de reprezentații în deplasări și în festivaluri
  •  Adică un total de 131 evenimente, pentru un public de peste 5000 de spectatori
  • La prezentarea acestor evenimente au participat peste 40 de artiști colaboratori, 13 artiști rezidenți și 20 de artiști invitați, adică peste 73 de artiști din România și din străinătate.

Pentru derularea proiectelor, ne-am bucurat de sprijinul prietenilor și partenerilor noștri: Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj, Centrul Cultural German, Teatrul Național Cluj, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Cinema Arta, Centrul de Teatru Educațional Replika București, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Teatrul Gong Sibiu, Librăriile Cărturești, Fast Print, Daisler Print House, Asociația Daisler & Festivalul Lights On.

Pentru promovarea acestora ne-au sprijinit partenerii media: Radio România Cluj, Radio România Cultural, EBS Radio, TVR Cluj, Transilvania Reporter, Zile și Nopți, LiterNet, Ziarul Făclia, Feeder, Cluj.com, Cluj Life, Clujul Cultural, B-Critic.

Și pentru că acest bilanț de final de an ar fi fost mult mai scurt fără sprijinul finanțatorilor noștri, le mulțumim instituțiilor culturale locale și naționale care au investit în noi: Administrația Fondului Cultural Național, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, precum și sponsorilor privați: Tenaris Silcotub Zalău, Cluj Apartments și SC DISTRAL SRL.


Ce urmează?

În primele 3 luni ale anului 2021 vă propunem RETROSPECTIVA 7, un program conceput în proximitatea aniversării de 7 ani a spațiului Reactor, pe care o sărbătorim în luna martie.

În cele 3 luni până la aniversare, vom pune focusul pe cele 4 direcții principale ale spațiului:

  • Dramaturgie contemporană românească;
  • Teatru documentar: Istorii personale. Istorii recente;
  • Experiment și cercetare;
  • Dezvoltarea ofertei culturale pentru copii prin platforma MiniReactor.

Vom organiza dezbateri tematice, ateliere de mediere culturală de tip framework cu vizionări de spectacole, și 4 lecture performance-uri create de echipa Reactor și transmise prin live-stream. Evenimentele vor reuni mare parte din artiștii cu care am lucrat în cei 7 ani de Reactor și se vor desfășura în mediul online, cu posibilitatea de a avea public în sală dacă ne va permite contextul pandemic.

În luna martie sărbătorim 7 ani de căutări și ne îndreptăm atenția spre tema viitorului, pe care o vom aborda prin proiectele următorilor ani.


Vă mulțumim și abia așteptăm să ne revedem cu bine în 2021!


credite foto: Lina Roșca, Bogdan Botaș, Cătălin Grigoriu, Chris Nemeș